Managerul sportiv al FC Steaua, Adrian Ilie, a declarat, vineri, că jocul de echipă, care a funcționat bine și în meciul cu Arsenal Londra, poate duce gruparea „roș-albastră” la victorie în partida din deplasare cu FC Sevilla, din etapa a treia a grupei H a Ligii Campionilor. „Jocul de echipă, care a mers bine și cu Arsenal, pe care am ținut-o la distanță, poate fi atuul nostru și ne poate duce la victorie. Sigur, avem o șansă în plus prin faptul că Sevilla traversează o perioadă mai proastă. Una e să întâlnești Sevilla acum, alta să fi întâlnit o Sevilla ca în sezonul trecut, când era în ascensiune și câștiga aproape tot”, a spus Ilie. Oficialul stelist a afirmat că nu se gândește la varianta negativă ca Steaua să piardă în Spania. „Nu vrem să ne gândim la lucruri rele, ci la faptul că într-adevăr putem scoate un rezultat pozitiv. Și un rezultat de egalitate e bun, ne păstrează în cărțile calificării, mai ales că apoi dacă învingi Sevilla la București poți spera în perspectiva ultimului meci, de la Londra. Asta luând în calcul că victoria de acasă cu Slavia Praga este obligatorie. O dublă victorie cu Sevilla ne pune în avantaj mare pentru calificarea în primăvara Ligii Campionilor”, a comentat el. Partida FC Sevilla – Steaua, din etapa a treia a grupei H a Ligii Campionilor, va avea loc marți, de la ora 21.45, pe stadionul Ramon Sanchez Pizjuan și va fi transmisă în direct de Pro TV.




