Municipiul Câmpulung Moldovenesc va găzdui în perioada 20-22 mai prima ediție a Memorialului „Sandrino Gherine”, o competiție pentru copii organizată în amintirea fostului fotbalist al grupărilor Cetatea Suceava și FC Botoșani, decedat fulgerător în toamna anului trecut, la vârsta de doar 37 de ani. Turneul este organizat de cluburile ACS Junior Câmpulung Moldovenesc și ACS Kids Tâmpa Brașov, în parteneriat cu Asociația Județeană de Fotbal Suceava și Primăria Câmpulung Moldovenesc, fiind dedicat categoriilor de vârstă 2002, 2005 și 2007.
„Ne bucurăm că inițiativa noastră se bucură de un interes ridicat. Chiar dacă data limită a înscrierilor este pe 20 aprilie, s-au ocupat deja 28 de locuri din cele 44 disponibile. Probabil turneul va avea o participare internațională, fiind de așteptat să-și confirme prezența la Câmpulung Moldovenesc și echipe din Ucraina sau Republica Moldova. Dorința noastră este să permanentizăm această competiție, așa că nu ne rămâne decât să facem tot posibilul ca oaspeții noștri să se simtă bine din toate punctele de vedere pe durata șederii la Câmpulung Moldovenesc”, a declarat Mihai Eremia, managerul turneului.