Trei indivizi din municipiul Suceava sunt cercetați penal după ce au fost prinși că au furat sute de kilograme de fier vechi chiar din curtea unui centru de colectare din cartierul Burdujeni.
Luni, în jurul prânzului, o patrulă din cadrul secției de poliție Burdujeni a oprit pe strada Cuza Vodă o căruță încărcată cu materiale feroase, în care se aflau trei indivizi, Cristea C., de 42 de ani, Gheorghe N., de 21 de ani, și Alexandru S., de 18 ani, toți din localitate.
Luați la întrebări despre fierul din căruță, cei trei au început să dea din umeri, însă, într-un final, au recunoscut că l-au furat, în aceeași zi, între orele 10:00 -12:00, din curteaunei societăți cu profil de achiziționare de materiale feroase.
Polițiștii au stabilit că, în total, s-au furat 630 de kilograme de material fieros (elementele unui fost rezervor metalic de dimensiuni mari), iar valoarea prejudiciului este de aproape 400 de lei.
„Cercetările sunt continuate cu suspecții în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat pentru stabilirea întregii activități infracționale”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.