Ateliere de încondeiat ouă, la Cajvana și Todirești

La sfârșitul săptămânii trecute, la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana, zeci de copii, tineri și cadre didactice au învățat să încondeieze ouă. Acțiunea face parte din proiectul „Tradiții și datini pascale” al liceului din Cajvana, reprezentat de directorul coordonator, prof. Robu Nicolae, respectiv directorii adjuncți Ciotu Iulian și Crăciun Marius, proiect derulat în parteneriat cu Primăria Orașului Cajvana, reprezentată de primarul Tomăscu Gheorghe și Asociația Communio în Iași, președinte doctor Burdea Eugenia. Obiectivul vizat de proiect este conservarea tradițiilor românești de Sfintele Paști. Copiii, tinerii și cadrele didactice au avut ocazia să devină trăitori și păstrători ai tradițiilor prin participarea la atelierul de încondeiere a ouălor, sub îndrumarea a patru voluntari de la Asociația „Comunio” din Iași, care au împărtășit tainele acestui meșteșug. Participanții au avut la dispoziție toate materialele necesare atelierului de încondeiere a ouălor: catalog cu modele de ouă încondeiate, chișițe, lămpi, ouă, ceară și vopsea roșie. Din mâinile meșterilor începători au ieșit lucrări foarte reușite, iar produsele finale vor fi expuse la Muzeul Mitropoliei din Iași, în cadrul unei expoziții organizate de Asociația Communio.O astfel de acțiune a avut loc săptămâna trecută și la Todirești. A fost sprijinită de Consiliul Local al Comunei Todirești, reprezentat de primarul Vasile Avram, biblioteca comunei reprezentată de Rîpan Cecilia, și de Asociația Communio din Iași.

Ateliere de încondeiat ouă, la Cajvana și Todirești
Ateliere de încondeiat ouă, la Cajvana și Todirești
Ateliere de încondeiat ouă, la Cajvana și Todirești
Ateliere de încondeiat ouă, la Cajvana și Todirești
Ateliere de încondeiat ouă, la Cajvana și Todirești
Ateliere de încondeiat ouă, la Cajvana și Todirești

Recomandări

Nicolae Robu la deschiderea Târgului de Paști de la Suceava: „Astfel de inițiative ne reamintesc cât de importante sunt rădăcinile noastre și cât de frumos este să le păstrăm vii”