„Cultură și tradiții românești”

Atelier de mărțișoare organizat de Asociația Preoteselor Sucevene în scop caritabil

Mărtisoare Photo credit Florentina Apetroae.jpeg
Mărtisoare Photo credit Florentina Apetroae.jpeg

Asociația Preoteselor Sucevene „Sfânta Elisabeta” a organizat recent un atelier de mărțișoare în scop caritabil. Este vorba de primul atelier din cadrul proiectului „Cultură și tradiții românești” desfășurat în acest an.
Atelierul de mărțișoare a fost organizat în Sala Gherasim Putneanul a Centrului Eparhial Suceava, unde mai multe preotese au cusut mărțișoare și au împărtășit idei de mărțișoare pe care le-am creat în parohii în anii precedenți.
Atelierul a fost coordonat de preoteasa prof. Tamara Bujorean, care a explicat că suma adunată din vânzarea mărțișoarelor va fi donată unui băiețel de 10 ani, din Parohia Bosanci, care a suferit un grav accident de mașină în toamna anului 2023 și are nevoie, printre altele, de o intervenție chirurgicală de reconstrucție a urechii.

Mărțisoare Photo credit Florentina Apetroae.jpeg
Mărțisoare Photo credit Florentina Apetroae.jpeg

Asociația Preoteselor Sucevene „Sfânta Elisabeta” a fost înființată acum doi ani, timp în care a organizat activități similare, printre care „Trăistuța cu fapte bune”, „Sfântul Ioan cel Nou pictat în suflet de copil”, „Sfinții, prietenii copiilor”.
Preotesele din asociație au mai transmis că prin proiectul „Cultură și tradiții românești” își propun să scoată la lumină, „în cadrul asociației și, ulterior, în parohiile din care provenim, tradiții românești, cu specificul fiecărei zone în parte. Produsele rezultate în urma atelierelor vor fi valorificate, iar banii astfel adunați vor fi donați”.

Recomandări

Primăvara prinde viață prin „Atelierul de mărțișoare”, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Asociația Institutul Bucovina, partener cultural în organizarea evenimentelor Zilele Eminescu și Ziua Culturii Naționale la Memorialul Ipotești

Rugi fierbinți la bisericile din Vatra Dornei pentru soția și copiii preotului Ioan Cozma, grav răniți într-un accident rutier