Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost tâlhărit în stradă, în timp ce-și transporta, într-un cărucior, fratele infirm. El a fost atacat de doi indivizi, unul dintre aceștia smulgându-i o pungă în care avea documentele sale și ale fratelui și o infimă sumă de bani. Fapta s-a petrecut vineri seară, în jurul orei 21.30, pe DJ 178, între satele Ilișești și Brașca.
Din ancheta poliției rezultă că victima, Mihai B., în vârstă de 50 de ani, domiciliată în Bălăceana, se deplasa între cele două sate, transportându-și fratele cu handicap locomotor, Gheorghe B., în vârstă de 48 de ani. La intrarea în satul Brașca doi indivizi care îi urmăriseră au sărit pe fratele mai mare, atacându-l din spate și lovindu-l. Unul dintre ei i-a smuls victimei punga pe care o avea în mână, după care ambii au dispărut, la adăpostul întunericului.
„Prada” tâlharilor a fost derizorie. În pungă se aflau mai multe acte, printre care și pașapoartele celor doi și suma de aproximativ 50 de lei.
În urma cercetărilor demarate de poliție, în cursul zilei de sâmbătă s-a reușit identificarea unuia dintre atacatori, cel care i-a smuls bărbatului punga.
Este vorba de Mihai Cherariu, în vârstă de 24 de ani, din comuna Drăgoiești, individ cu antecedente penale. El a fost reținut de Poliție, în baza ordonanței pentru 24 de ore, după care procurorul de caz l-a înaintat Judecătoriei Suceava, cu propunere de arestare preventivă. Având în vedere probatoriul existent, magistrații au concluzionat că acesta reprezintă un pericol pentru societate, astfel că au emis pe numele său un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 20 de zile.