Un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost tăiat cu un briceag, într-o cafenea de pe raza comunei Șcheia, agresiunea petrecându-se chiar sub ochii unui echipaj de poliție, care se afla în timpul serviciului de patrulare prin zonă.
Incidentul, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, s-a petrecut duminică, în jurul orei 18:20.
Agenți ai Poliției Comunale Șcheia, însoțiți de un jandarm, s-au sesizat din oficiu despre faptul că într-o cafenea din localitate are loc o altercație.
În momentul în care oamenii legii au intrat în bar, Vasile S., în vârstă de 27 de ani, a scos un briceag de dimensiuni mici cu care l-a lovit pe Dafin T., de 20 de ani, ambii bărbați fiind localnici. Dafin T. a suferit o tăietură superficială în zona hemitoracică dreaptă.
„În acel moment au intervenit polițiștii, care au procedat la dezarmarea, imobilizarea și conducerea la sediul poliției a suspectului, căruia i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port ilegal de cuțit în locuri publice”, se arată în comunicatul poliției, precizându-se că victima nu a depus plângere prealabilă pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Cei doi tineri implicați în scandal au fost sancționați contravențional cu amendă la Legea nr. 61/1991, pentru provocare și participare la scandal într-un loc public.
Tupeu
Atacat cu briceagul, de față cu polițiștii
Recomandări
Razie de amploare a polițiștilor, la Șcheia, cu filtre rutiere, controale la familii problemă și pe linie de furt de energie electrică
Tânăr accidentat de o mașină pe trecerea de pietoni, în fața Colegiului „Mihai Eminescu”
Puțin peste 1 an de închisoare pentru un individ care și-a terorizat mama cu o drujbă
Motociclist băut și fără permis, urmărit în noapte de polițiști
Trecerile la nivel cu calea ferată, luate în colimator de polițiști
27 de elevi chiulangii, prinși de poliție în cafenele și localuri, în timpul orelor de curs





