Aștept provincia

De ani buni tresar la fiecare încercare a provinciei de a da peste nas capitalei întru descentralizarea fotbalului nostru. Însă de la isprava Științei lui Cârțu din îndepărtatul 1991, practic primul campionat desfășurat integral după căderea comunismului, când ex-privilegiatele Steaua și Dinamo au stat precaute la cutie, nimeni nu s-a mai luat de piept cu granzii. E drept, sunt câteva rezultate răsfirate ici-colo, niște revolte în finale de cupă, precum și niște amintiri de neșters ca acel 5-4 al Forestei în Groapă sau acel 5-1 al Bacăului în Ghencea…
Iată însă că în campionatul care tocmai și-a încheiat primul sfert din existența-i efemeră, profitând de faptul că Steaua și Dinamo se uitau după cai verzi pe pereții Ligii Campionilor, iar Rapidul n-a aflat cum se tratează boala pașilor mici, adică a egalurilor, un grup de echipe cu puțină tradiție în spate (unele chiar spre deloc!) au luat frâiele clasamentului și par a-l struni destul de bine. Chiar dacă sunt de aplaudat, fiecare în parte, CFR-ul, Urziceniul, amintita Poli sau Vasluiul, deocamdată acest lucru nu înseamnă nimic în absolut, fiindcă mai e destulă vreme pentru a interpreta rolul ogarilor din cursele de atletism.
Dintre toate, este evident că șansele cel mai mari de continuitate le au clujenii. Acolo s-au făcut investiții și s-au adus jucători, cam mulți totuși, dar rata celor care confirmă banii plătiți este destul de mare. Dacă vor rezista la vîrf până la în pauza competițională, din primăvară gluma s-ar putea îngroșa pentru echipele „capitaliste”, căci Andone va avea vreme să închege jocul, actualmente destui fotbaliști jucând mai mult din ce știu, fără ca asta să însemne puțin. Cu toate astea, în ce mă privește, CFR-ul începe să-și piardă din capitalul de simpatie din cauza unei metehne împrumutate cu succes de oficialii clujeni direct de la „mitici”. Aceștia contestă mereu și iar mereu arbitrajul, chiar și când câștigă! Teama lor este că „nu sunt lăsați” să câștige campionatul. Am văzut meciul cu Dinamo și în afară de rigiditatea consacrată de Tudor în arbitraj, n-am remarcat nici o eroare majoră a acestuia. Acele penalty-uri cerute în cor au fost fantasmagorice. Fabbiani spune că numai el a fost faultat de două ori în careu. Argentinianul e ca un dulap, fără ca asta să însemne vreo aluzie la abilitățile sale tehnice, ci o caracteristică fizică, pur și simplu fundașul care-l ține pe piept nici nu se mai zărește! Iar presupusele faulturi au fost intervenții la minge care nu se fluieră nici la mijlocul terenului, necum în careu. Și oricum, lovituri de la 11 metri le-au mai dat arbitrii și tot n-au băgat-o în ațe. Iar când strigi prea des „hoții”, riști să te calce când ți-e lumea mai dragă!