În ședința de astăzi a Consiliului Județean Suceava va fi ales cel de-al doilea vicepreședinte al acestei instituții. Potrivit negocierilor din cadrul USL Suceava, una dintre cele două funcții de vicepreședinte al Consiliului Județean revine liberalilor, motiv pentru care în ședința de astăzi este de așteptat ca singura propunere pentru acest post să fie făcută de către grupul PNL din deliberativul județean. Potrivit unei decizii a Biroului Permanent Județean al PNL Suceava, pentru funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean va fi propus omul de afaceri Ilie Niță. În cadrul alegerilor interne din cadrul biroului de conducere al PNL Suceava, Niță a reușit să-l devanseze la voturi pe notarul Raul Rotaru. Acesta din urmă urmează să fie validat consilier județean în cadrul ședinței de astăzi, iar pentru funcția de vicepreședinte al CJ Suceava avea susținerea primarului PNL din Gura Humorului, Marius Ursaciuc. Funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean a rămas vacantă după ce ocupantul acestui post, liderul PNL Suceava, Alexandru Băișanu, a fost ales deputat în Colegiul nr. 1 Suceava.
PDL ar putea să renunțe la nominalizarea unui candidat pentru postul de vicepreședinte al CJ Suceava
Dacă negocierile din cadrul USL rămân valabile, dar și dacă va beneficia de votul tuturor colegilor din PSD și PNL, Ilie Niță nu ar trebui să aibă emoții la alegerile pentru funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava. Asta cu atât mai mult cu cât PDL ar putea chiar să renunțe la nominalizarea unui candidat pentru acest post vacant din conducerea deliberativului județean. Potrivit unor surse din rândul democrat-liberalilor suceveni, consilierii județeni PDL nu vor avea un candidat pentru funcția de vicepreședinte. Asta în condițiile în care în cursul săptămânii trecute au circulat o serie de zvonuri potrivit cărora unul dintre consilierii PDL ar fi urmat să candideze pentru funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava.