FOTBAL CLUB CETATEA

Astăzi, ultimul amical



Astăzi, ultimul amical
Astăzi, ultimul amical

Meciul amical de astăzi din deplasare cu Poli II Iași va fi ultimul pentru Cetatea înainte de primul joc oficial al sezonului cu Petrolul Ploiești. Antrenorul Ioan Radu nu va putea conta în această partidă pe o piesă importantă în angrenajul echipei, mijlocașul Mihai Roman (foto) fiind accidentat. „Roman s-a ales cu o leziune la genunchi în meciul amical cu FC Botoșani disputat săptămâna trecută. De atunci rădăuțeanul a intrat în repaus complet, însă sperăm în recuperarea sa completă până pe 11 august, când este programat primul joc al noului campionat”, a precizat tehnicianul sucevean. Pe de altă parte, ieri a fost o zi fericită pentru fotbaliștii de la Cetatea, care au intrat în posesia ratelor de contract restante.



Recomandări