Dreptmăritori creștini,
Astăzi, în peștera din Betleem, Preasfânta Fecioară Maria naște cu trup pe Cel născut din Dumnezeu-Tatăl mai înainte de toți vecii.
Această Sfântă Taină a mântuirii noastre se descoperă într-un cadru de o măreție dumnezeiască, dar în același timp, și într-un chip smerit; Fiul lui Dumnezeu întrupat Se naște în cel mai sărăcăcios locaș, într-o peșteră care servea ca adăpost pentru animale, unde este culcat în ieslea animalelor. Măreția tabloului Nașterii Domnului este dată de bolta cerului luminată în miezul nopții de „slava Domnului“ (Luca 2, 9), de „mulțime de oaste cerească lăudând și zicând: slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire“ (Luca 2, 13-14). Păstorii uimiți și înfricoșați de cele văzute, îmbărbătați de îngerul Domnului, au mers la peșteră, au intrat și au văzut pe Prunc culcat în iesle și vegheat de Maria și de Iosif. Închinându-se Pruncului, au mers și au vestit cuvântul grăit lor de înger despre acest „Copil“ (Luca 2, 15-17), Hristos Domnul, Mântuitorul lumii.
Ființele necuvântătoare aflate în peșteră au slujit și ele pe Cel culcat în iesle, suflând cu nările lor căldura trebuitoare unui prunc născut într-o peșteră plină de frig. Această slujire a animalelor este menționată în colindele de Crăciun cântate de copii și școlari la ferestrele caselor bunilor noștri creștini.
Iubiți credincioși,
Dumnezeu S-a pogorât pe pământ ca să înalțe pe om la cer, pe „omul creat de El după chipul și asemănarea Sa“ (Geneza 1, 27), „pe omul căzut din această vrednicie prin păcatul neascultării, mâncând din fructul oprit“ (Geneza 2, 3, 6). Ca urmare a acestui păcat, omul s-a îndepărtat și „s-a ascuns“ de Dumnezeu (Geneza 3, 10), s-a ascuns de Făcătorul lui, de Creatorul cerului și al pământului, de Cel de Care omul nu se poate ascunde, după cum scrie Psalmistul David: „Unde mă voi duce de la Duhul Tău și de la fața Ta unde voi fugi? De mă voi sui în cer, Tu acolo ești. De mă voi pogorî în iad, de față ești. De voi lua aripile mele de dimineață și mă voi așeza la marginea mării și acolo mâna Ta mă va povățui și mă va ține dreapta Ta“ (Psalm 1, 38, 7-10). Fiul lui Dumnezeu, prin nașterea Sa cu trup, S-a apropiat de noi, oamenii, ca și noi să ne apropiem de El. Să ne apropiem cu smerenie și prin ascultare de poruncile Lui, urmându-I pilda Lui de smerenie și ascultare, despre care scrie Sfântul Apostol Pavel: „S-a smerit pe Sine și ascultător făcându-Se până la moarte și încă moarte de cruce“ (Filipeni 2, 8). S-a smerit născându-Se într-o peșteră și S-a culcat într-o iesle. „Dumnezeu-Cuvântul, prin întruparea și nașterea Sa, ne-a dat putere celor ce credem în numele Lui; să ne facem fii ai lui Dumnezeu“ (Ioan 1, 12). Fiul lui Dumnezeu S-a născut cu trup ca să-L putem vedea nu numai ca om, ci și ca Dumnezeu, așa după cum ne-a spus Mântuitorul pe Muntele Fericirilor: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu“ (Matei 5, 8). Curăția inimii ne-o dă Duhul Sfânt atunci când Îl cheamă, în rugăciunile noastre, ca „să Se sălășluiască întru noi și să ne curățească de toată întinăciunea“. Dumnezeu sălășluiește în noi atunci când ne împărtășim, după pregătirea cuvenită, cu Preasfântul Trup și Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la chemarea liturgică: „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste apropiați-vă“.
Dreptmăritori creștini,
„Credința, spune Sfântul Apostol Pavel, este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos“ (Romani 10, 17). Luând aminte la acest adevăr mântuitor, înaintașii noștri, cârmuitori de țară, părinți slujitori ai sfintelor altare ale Bisericii noastre strămoșești, urmând pilda sfinților dascăli și ierarhi ai Bisericii creștine, una și nedespărțită, au rânduit ca tinerii școlari să primească odată cu cunoștințele de cultură generală, știință, istorie și cunoștințe de religie, cunoștințe care sporesc credința și ajută la educația lor morală.„Credința noastră, scrie unul dintre marii noștri profesori de teologie, nu este un articol de import, ca merele de California. Ea este sufletul cu care s-a născut poporul român. Este temelia vieții noastre sufletești, e centrul ei de greutate, este siguranța noastră în fața neprevăzutului nostru istoric. Și nu avem noi dreptul, și nicio generație nu-l are de a înstrăina sau profana după gustul timpului acest străvechi și sfânt patrimoniu național al tuturor veacurilor și generațiilor românești“1. De aceea, intenția de a scoate din trunchiul comun al învățământului românesc predarea religiei este „un atentat“ la ființa noastră națională, la credința neamului nostru românesc, este o ofensă a maiestății divine. Credința creștină a fost trăită și mărturisită înaintea păgânilor și de copii, cu prețul vieții lor, începând cu primele veacuri creștine și până astăzi, așa cum a fost în timpul regimului comunist-ateu.
Anul acesta, presa noastră bisericească ne-a dat ca exemplu mărturisirea credinței creștine de cei patru fii ai Binecredinciosului Voievod Constantin Brâncoveanu.
Iubiți credincioși,
Trăirea și mărturisirea credinței creștine este împletită cu necazurile, cu suferința și încununată cu mucenicia. Acest adevăr ne-a fost spus de Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „În lume necazuri veți avea“ (Ioan 6, 33; 15, 20). Sfântul Apostol Pavel spune limpede: „Vouă vi s-a dăruit pentru Hristos nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El“ (Filipeni 1, 29); „Prin multe suferințe trebuie să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu“ (Faptele Apostolilor14, 22). Frumusețea învățăturii și trăirii creștine se oglindește în legile sale morale și, nu în ultimul rând, în operele de cultură și artă care constituie patrimoniul național al poporului, al țării. De aceea, predarea religiei în școală are menirea, între altele, să ajute pe elev, viitorul cetățean de seamă al țării, să înțeleagă și să prețuiască operele de cultură și artă create sub inspirația credinței creștine, să înțeleagă faptul că rădăcinile culturii și ale civilizației europene sunt cele ale religiei creștine. Astăzi, mai mult ca oricând, avem îndatorirea sfântă să mărturisim credința noastră creștină prin cuvânt și faptă, îndeosebi prin pilda vieții noastre de creștini, iertând și binecuvântând pe cei ce ne greșesc sau ne urăsc. În trăirea vieții noastre cu îndestulare din cele pământești să nu uităm de „frații prea mici“ ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ajutându-i în lipsurile și necazurile lor. Să ne păstrăm dreapta credință în care ne-am născut, propovăduită nouă de Sfântul Apostol Andrei.
Rog pe Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze cu sănătate și bucuria mântuirii în petrecerea Sfintelor Sărbători ale Nașterii și Botezului Domnului, iar Anul Nou să fie cu bună sporire în toate cele bune pentru întreg poporul nostru român.
Al vostru de tot binele voitor și către Domnul pururea rugător,
† P I M E N, ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR
(1 Prof. univ. dr. Teodor M. Popescu, Misiunea creștină a statului, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, 2005, p. 49.)
