Examen

Astăzi începe bacalaureatul corigenților

Peste 1.200 de absolvenți de liceu încep astăzi examenul de bacalaureat, a doua sesiune a examenului de maturitate organizată în acest an de către IȘJ Suceava.
Inspectoratul Școlar a stabilit patru centre de examen. Astfel, cei peste 1.200 de înscriși vor fi distribuiți în cele patru centre de examen înființate la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” , Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, Colegiul Tehnic „Samuil Isopescul” Suceava și Colegiul Tehnic „Petru Mușat”, tot din Suceava. Toate lucrările vor fi corectate la centrul de evaluare organizat la Colegiul Național „Petru Rareș”.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Suceava, Laura Hacman, „la bacalaureat s-au înscris 1.229 de candidați. Inițial, numărul candidaților a fost mai mic, dar după susținerea examenului de corigență, aceasta a crescut, și în consecință a trebuit să înființăm încă un centru de examen în afara celor trei deja înființate”. 329 de candidați vor da bacalaureatul la Colegiul Tehnic „Petru Mușat”, 287 de absolvenți de liceu vor susține bacul la Colegiul „Samuil Isopescul”, 320 de candidați sunt repartizați să dea examenele la Colegiul de Informatică și 293 de candidați la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”.
Bacalaureatul debutează cu proba de competențe lingvistice la limba română
A doua sesiune a bacalaureatului începe astăzi cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probă la care sunt așteptați 411 absolvenți de liceu. Pe 24-25 august va avea loc evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă modernă, probă ce va fi susținută de 467 de concurenți, iar pe 26-27 august urmează evaluarea competențelor digitale, la care sunt așteptați 560 de absolvenți de clasa a XII-a. Probele scrise încep pe 30 august, cu cea la limba și literatura română, apoi continuă pe 1 septembrie, cu proba obligatorie a profilului și pe 3 septembrie, cu proba la alegere a profilului și specializării. Pe 5 septembrie vor fi afișate rezultatele.
În urma primei sesiuni de bacalaureat au promovat 88,94% dintre candidați.

Recomandări

Ciprian Anton și inspectorii școlari, prezenți în săli la simulare, în locul profesorilor care au refuzat implicarea

Explozie de libertate în cea de a XVI-a ediție a Festivalului Internațional „Le Printemps des Poètes”

Ciprian Anton: „Am luat decizia ca toți copiii din anii terminali să aibă posibilitatea de a susține simulările examenelor naționale”

Concursul interjudețean adresat liceenilor „Student pentru o zi”, organizat într-o nouă ediție la USV