Pentru credincioșii ortodocși, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai venerabili sfinți și martiri pentru credință, supranumit „purtătorul de biruință”.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Cappadocia, într-o familie creștină, și a trăit în timpul domniei împăratului Dioclețian. Mai multe date nu se cunosc cu certitudine, neexistând niciun document al epocii, care să conțină date despre viața sa. Ceea ce se știe despre el a fost scris ulterior, în Evul Mediu.
Sfântul Gheorghe s-a înrolat în armata romană și, parcurgând ierarhia militară, s-a făcut remarcat prin faptele de arme. În ciuda decretului împotriva creștinilor, emis de Dioclețian în 303, Sfântul Gheorghe a ales să-și mărturisească public credința creștină. Din ordin imperial, sfântul a fost întemnițat și supus torturii pentru a-și renega credința. Loviri cu sulița, lespezile de piatră așezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălțămintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou și toate celelalte torturi nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa.
Martorii suferințelor Sfântului Gheorghe, uimiți de puterea sa de a rezista la durere, au renunțat la credința în zeități păgâne, îmbrățișând creștinismul. O dovadă a sfințeniei sale o reprezintă o minune săvârșită de Sfântul Gheorghe în timpul întemnițării sale. Atingând trupul unui deținut mort din celula sa, acesta a înviat, convingând-o astfel chiar pe împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, să se creștineze. Întrucât Sfântul Gheorghe a respins oferta împăratului de a-i acorda înalte onoruri în schimbul renunțării la creștinism, Dioclețian a ordonat omorârea prin decapitare a Sf. Gheorghe și a soției sale.
Legenda potrivit căreia sfântul ar fi ucis un balaur pentru a salva o fecioară este o invenție târzie, medievală. Adesea însă, iconografia recentă îl prezintă pe sfânt călare, doborând cu sulița un balaur. Unii comentatori sunt însă de părere că este vorba doar de o preluare târzie a mitului grec al lui Perseu și Andromeda.
Astăzi este Hram la Voroneț, Ctitoria lui Ștefan cel Mare
Monument arhitectonic unic în România, Mănăstirea Voroneț a fost ctitorită de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, care i-a dat hramul principal „Sf. Gheorghe”. Mănăstirea Voroneț, cunoscută în toată lumea pentru pictura sa interioară și exterioară deosebită, face parte din monumentele românești trecute în patrimoniul mondial UNESCO.
Mănăstirea Voroneț este cunoscută și prin faptul că aici este înmormântat Sfântul Daniil Sihastrul.
Stavrofora Irina Pântescu, stareța Mănăstirii Voroneț, ne-a spus că „Mănăstirea Voroneț a fost construită de Ștefan cel Mare în 1488, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru că l-a ajutat să-i învingă pe turci. El a făcut această mănăstire într-un timp record pentru timpurile de atunci, și chiar și pentru cele de astăzi, în 3 luni și 3 săptămâni de la punerea pietrei de temelie până la sfințire”.
„Cap mare de primăvară”
Sfântul Gheorghe este în tradiția creștină un simbol al biruinței credinței, iar în concepția populară este numit „Cap mare de primăvară”, înverzitorul întregii naturi și semănătorul culturilor, care aduce sănătate și belșug oamenilor ce respectă această sărbătoare.
În credința populară, sărbătoarea de Sfântul Gheorghe deschide vara pastorală, încheiată în ziua Sfântului Dumitru (26 octombrie), considerându-se că între cele două divinități există o înțelegere cosmică. Sfântul Gheorghe este considerat Cap mare de primăvară, înverzitorul întregii naturi și semănătorul tuturor culturilor.
Dacă de Sfântul Gheorghe este rouă, tot anul va fi bogat
Sărbătoarea de Sfântul Gheorghe era termenul de la care se tocmeau ciobanii, până la Sfântul Dumitru. În ziua de Sfântul Gheorghe, feciorii îl aruncă în apă pe cel care a arat prima dată în primăvara aceea. Potrivit credinței populare, dacă de Sfântul Gheorghe este rouă, tot anul va fi bogat.
De altfel, există și o serie de superstiții și obiceiuri ale oamenilor de la țară care ar asigura bunul mers al muncilor agricole și o producție bogată, dar și sănătatea oamenilor și animalelor și căsătoria tinerilor în anul respectiv.
Astfel, în dimineața zilei de Sf. Gheorghe se pun ramuri de salcie sau de flori galbene de primăvară, cunoscute în Bucovina drept calce, la stâlpii porților și ai caselor, la ferestre, la grajduri, în grădină, dar și pe morminte în cimitire. Se credea că, astfel, oamenii, vitele și semănăturile erau protejate de forțele malefice, ce deveneau extrem de active în acest moment al anului. Noaptea dinaintea sărbătorii, numită noaptea Mănicătoarei, despre care se spune că este sora Sfântului Gheorghe, este în credința populară un moment în care ies strigoii și bântuie prin sat.
Pentru bunul mers al lucrurilor, oamenii de la sat se scăldau într-o apă curgătoare, pentru nu a se îmbolnăvi tot anul și pentru a se curăța de rele. Tot în dimineața zilei de Sfântul Gheorghe, fetele se spală pe față cu rouă, pentru a fi frumoase. Femeile căsătorite săvârșeau și ele practici magice – de exemplu, în dimineața zilei, înainte de răsăritul soarelui, mergeau în pădure și culegeau plante doar de ele știute, pe care le adăugau în hrana animalelor, în credința că vacile vor da lapte mult și de bună calitate.
Urzicatul era un alt obicei practicat de tinerii din comunitățile tradiționale bucovinene. Întrucât sărbătoarea deschidea o perioadă încărcată de munci agricole, tinerii se atingeau, pe furiș cu tulpini de urzică, nutrind convingerea că în felul acesta vor fi mai ageri, mai harnici și mai sănătoși de-a lungul verii.
Sfântul Gheorghe este ocrotitorul forțelor terestre ale Armatei Române
Sfântul Gheorghe este ocrotitorul forțelor terestre ale Armatei Române (a cărei zi, 23 aprilie, coincide cu sărbătorirea sfântului). Este totodată patronul Angliei, al Georgiei și al Moscovei. În Lituania, Sfântul Gheorghe este venerat ca protector al animalelor, iar în unele regiuni ale Spaniei ziua sfântului se serbează cu mese bogate și cu daruri.
În conștiința populară românească, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai prezenți sfinți, numerose biserici purtând hramul său. Există numeroase orașe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe și chiar unul dintre cele trei brațe ale Dunării este denumit astfel. Imaginea Sfântului Gheorghe ucigând balaurul este prezentă și pe steagul Moldovei medievale trimis de Ștefan cel Mare la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos.
