Astăzi este pomenit Sf. Maxim Mărturisitorul, apărătorul lui Hristos

Sfântul Maxim Mărturisitorul, pe care îl sărbătorim astăzi, a fost unul dintre cei mai mari teologi răsăriteni. Prin înțelepciunea sa, prin lupta sa împotriva ereziilor hristologice, prin sfințenia vieții sale și mai ales prin operele sale teologice rămase ca odoare de preț în vistieria Bisericii, Maxim Mărturisitorul a rămas până în zilele noastre model de monah și de teolog, fiind cunoscut drept sfântul care a apărat învățătura despre Hristos.
Funcțiile pe care Sfântul Maxim Mărturisitorul le-a ocupat la palatul imperial de la Constantinopol au determinat cercetătorii să considere că marele teolog s-a născut într-o familie de aristocrați din jurul capitalei Imperiului Roman de Răsărit, în jurul anului 580. În timpul împăratului Heraclie (610-641), în 610, a ocupat pentru trei ani funcția de secretar la curtea imperială, iar în jurul anului 614 a părăsit curtea imperială și a intrat în Mănăstirea Chrysopolis, în apropiere de Constantinopol. Din cauza invaziei persane din 614, a plecat în Africa, unde l-a cunoscut pe Sofronie, viitorul patriarh de Ierusalim, care începuse în Cartagina lupta împotriva ereziilor monoteliste și monoenergiste, apărute de ceva timp în Imperiu. În această perioadă, Maxim studiază și își aprofundează cunoștințele teologice, citind operele hristologice ale Sfântului Grigorie Teologul sau ale Sfântului Dionisie Pseudo-Areopagitul. În această perioadă, Sfântul Maxim a scris primele sale opere teologice.
Disputa cu patriarhul Pyrrhus
În perioada în care a stat în Cartagina, erezia monotelistă a luat amploare. Susținută de împăratul Heraclie și de alți oameni politici din Constantinopol ca o formulă de împăcare cu grupările necalcedoniene, erezia fusese îmbrățișată chiar și de patriarhul Sergie I și de succesorul acestuia, Pyrrhus, fost stareț la Mănăstirea Chrysopolis, după plecarea lui Maxim. Exilat în Africa, patriarhul Pyrrhus a fost provocat de Maxim Mărturisitorul la o discuție teologică, prin care sfântul urmărea să-l convingă pe patriarh de greșeala pe care o făcea când susținea că Mântuitorul a avut o singură voință și o singură lucrare. Se spune că la discuție au participat mulți episcopi africani, iar iscusința și elocința lui Maxim i-au convins pe toți că în Hristos există două voințe și două lucrări corespunzătoare celor două firi, omenească și dumnezeiască, unite în același ipostas.
Exilat în Tracia
Maxim și Pyrrhus au plecat după puțin timp la Roma, unde noul papă, Martin I, a convocat un sinod în Biserica Lateran, în 649, pentru a condamna monotelismul. Au participat 105 episcopi care au semnat actul sinodal. În 653, la ordinul noului împărat Constans II, susținător al monoteismului, Sfântul Maxim a fost arestat și trimis în exil în Tracia. Papa Martin I a fost arestat și el fără a fi judecat, dar a murit în drumul spre Constantinopol. După câțiva ani de exil, Maxim a fost readus la Constantinopol și întemnițat acolo. Se păstrează tradiția conform căreia, cu puțin timp înainte de moartea sa, sfântul a văzut cum ardeau trei lumânări deasupra mormântului său. A trecut la Domnul pe 13 august 662, luptând până la sfârșit pentru adevărurile doctrinare ale Bisericii. Monotelismul a fost condamnat la Sinodul al VI-lea Ecumenic de la Constantinopol din 680-681. După aceasta au fost posibile și aducerea moaștelor sfântului de la Lazica la Chrysopolis, unde a fost egumen, dar și stabilirea datei de 21 ianuarie pentru a-l cinsti, întrucât data de 13 august era foarte aproape de cea a praznicului Schimbării la Față.
Cuvintele de suflet ale Sf. Maxim
Vă prezentăm câteva dintre cuvintele înțelepte și frumoase ale Sfântului Maxim Mărturisitorul:
„Când patimile stăpânesc mintea, o leagă de lucrurile materiale și, despărțind-o de Dumnezeu, o fac să se ocupe de acelea. Când însă o stăpânește iubirea de Dumnezeu, o dezleagă de toate legăturile lor, înduplecând-o să disprețuiască nu numai lucrurile ce cad sub simțuri, ci însăși viața noastră vremelnică (…) Dragostea este o dispoziție bună și afectuoasă a sufletului, datorită careia el nu cinstește nici unul dintre lucruri mai mult decât cunoștința lui Dumnezeu. Dar este cu neputință să ajungă la deprinderea dragostei cel ce e împătimit de ceva din cele pământești (…) Dragostea e născută din nepătimire; nepătimirea de nădejdea în Dumnezeu; nădejdea de răbdare și îndelungă-răbdare; iar pe acestea le naște înfrânarea cea atotcuprinzătoare. Înfrânarea, la rândul ei, e născută de frica de Dumnezeu, în sfârșit frica din credința în Domnul“
Lucrări teologice valoroase
Sfântul Maxim Mărturisitorul a rămas cunoscut în creștinism pentru operele sale teologice, o parte dintre ele intrând și în colecția filocalică. Dintre aceste opere cunoscute ale Sfântului Maxim Mărturisitorul amintim: „Răspunsuri către Talasie“, tradusă și în limba română, în care sunt interpretate o serie de texte scripturistice, „Scholia“, un comentariu la scrierile Sfântului Dionisie Pseudo-Areopagitul, „Ambigua“, una dintre cele mai cunoscute lucrări hristologice ale teologiei răsăritene, „Mistagogia“, un comentariu liturgic. La aceste lucrări de o valoare inestimabilă, sursă de inspirație pentru teologii de mai târziu, se adaugă „Comentarii“ la psalmul 59, la Rugăciunea Domnească, sau „Viața ascetică“, una dintre cele mai frumoase opere despre viața și regulile monastice.
Teolog și filosof creștin
Ca ucenic al lui Dionisie Pseudo-Areopagitul, Sfântul Maxim Mărturisitorul a interpretat și folosit filosofia neo-platonică, studiind pe filosofii Plotin și Proclu. Influența acestora se vede în concepția sa antropologică. A adoptat modelul de gândire „exidus-reditus“ și a învățat că omul a fost creat după Chipul lui Dumnezeu și hotărârea de a ne mântui a fost pentru a ne reuni cu Dumnezeu, după care am fost creați, de a redeveni Chip al lui Dumnezeu. Însă, Maxim Mărturisitorul s-a remarcat prin învățătura sa hristologică. Susținător aprig al diofizitismului, al celor două firi ale lui Hristos unite într-un singur ipostas, Maxim a susținut mereu adevărul conform căruia aceste două firi au lucrări și voințe separate, dar teandrice, unite. Mântuirea nu ar fi fost posibilă dacă Hristos nu ar avut firea umană, pe care a îndumnezeit-o. Ca și Origen și Sfântul Grigorie de Nyssa, a susținut apocatastaza, conform căreia toate sufletele raționale vor fi până la urmă salvate, mântuite.
(Sursa: Ziarul Lumina)