Monument arhitectonic unic în România, Mănăstirea Voroneț a fost ctitorită de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, care i-a dat hramul principal „Sf. Gheorghe”.
Sfânta Liturghie de astăzi va fi oficiată de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți.
Mănăstirea Voroneț, cunoscută în toată lumea pentru pictura sa interioară și exterioară deosebită, face parte din monumentele românești trecute în patrimoniul mondial UNESCO. Voronețul este cunoscut și prin faptul că aici este înmormântat Sfântul Daniil Sihastrul.
Stavrofora Irina Pântescu, stareța Mănăstirii Voroneț, ne-a spus că „Mănăstirea Voroneț a fost construită de Ștefan cel Mare în 1488, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru că l-a ajutat să-i învingă pe turci. El a făcut această mănăstire într-un timp record pentru timpurile de atunci, și chiar și pentru cele de astăzi, în 3 luni și 3 săptămâni de la punerea pietrei de temelie până la sfințire”.