ASTA E MOLDOVA MEA!

Aștept o echipă care, conform contractului, trebuie să-mi remedieze un aparat proaspăt achiziționat de la cutare magazin universal cu ștaif și pretenții. Documentul de vânzare-cumpărare prevede gratuitatea intervenției, dar nu dă și termene. După trei drumuri la firma cu pricina, unde-s clădărite, deloc încurajator, o mulțime de aparate similare cu cel al sussemnatului, probabil, răposate tot în termen de garanție, un soi de secretară adormită, ce face cu greu distincția între instalare și remediere, mă trece într-un catastif. Urmează să aștept telefonul. L-am primit cum l-ați primit și dumneavoastră. Întrucât am constatat, după mai bine de-o săptămână, că trăiesc drama incomunicabilității, fac rost (cu greu, după insistențe) de numărul de mobil al șefului și-ncep o relație celulară ce debutează încurajator:
– Alo! Aș vrea să vă rog…
– Cum vă numiți?
– Cutare. Înscris la numărul…
– Sunt la Galați. Sunați-mă mâine.
Îl sun a doua zi:
– V-ați întors de la Galați?
– Nu, sunt pe drum. E-un post de control, închid (clamp).
A treia zi:
– Alo, sunteți în Iași?
– Da, dar mai avem câteva intervenții. Dați-mi adresa, ajungem în jurul orei 16.
De pe la trei jumate stau în poartă și-mi scurg ochii după mașini. De toate, în afara celei așteptate. Pe la șase, risc alt telefon:
– Da… încercăm să ajungem după ora 21.
Dom’le, te minunezi ce program infernal au oamenii ăștia, lucrează zi și noapte, te-ncearcă jena și nu-ți mai vine să insiști. Am stat în poartă până la radiojurnalul de la 22. Nimeni. Sun a doua zi.
– Da… sunt în drum spre Piatra Neamț.
ªi tot așa înainte, o săptămână întreagă: ba era „în drum spre”, ba să-l aștept că vine și… nimic. Scriu, la nervi, o reclamație bățoasă și-o duc la magazinul cu pricina (a cărui centrală telefonică nu răspunde și al cărui fax nu preia decât ce vrea el). Se pare că plângerea a avut oarece efect, fiindcă, la ceas de seară, sunt onorat de vizita echipei. S-o vezi și să nu crezi! Nici nu intră bine maistrul pe ușă, că-i sună mobilul. Răspunde, fără să clipească:
– Sunt în drum spre Bârlad.
Închide și, deloc jenat, îmi face cu ochiul:
– Ce, poți să-i împaci pe toți?
Iar ciripește celularul:
– Nu, nu pot vorbi, sunt în drum spre Rădăuți. Sunați-mă mâine. Nu insistați, e-un post de control, trebuie să închid (clamp).
În întreb de ce n-a venit marți, joi, vineri, luni și iar marți. N-apucă să răspundă, că sună mobilul:
– Sunt în drum spre Bacău. A, tot Dvs. sunteți? Păi, cum vedeți, n-am mai ajuns la Rădăuți. Da, m-am răzgândit. Avem altă urgență la Bacău. Ce, Tăriceanu nu s-a răzgândit? Băsescu nu s-a răzgândit? Sunați-mă mâine.
În fine, examinează aparatul suferind:
– N-are nimic, așa e el. Mai supravegheați-l o săptămână, două, și, dacă-s probleme, sunați-mă.
Să-l sune tat-su!