Aspirina cea de toate zilele



Foto: IMAGE SOURCE B
Foto: IMAGE SOURCE B

Aspirina este considerată de mii de ani ca fiind un fel de medicament minune, fiind folosită de mai toate popoarele pentru tratamentul unor afecțiuni diverse. Vechii greci, de exemplu, foloseau aspirina chiar în forma sa naturală, adică substanța extrasă direct din scoarța de salcie.
Aspirina este cel mai cunoscut remediu pentru dureri de cap și cel mai bun medicament antiinflamator, iar studiile de specialitate arată că este foarte eficientă și în prevenirea atacurilor de cord și a atacurilor cerebrale. În prezent se desfășoară mai multe experimente, aflate încă în stadii incipiente, prin care se intenționează să se demonstreze că aspirina poate chiar preveni apariția unor forme de cancer. Cu toate acestea, medicii nu le recomandă pacienților să ia aspirină pentru a se feri de cancer, pentru că există posibilitatea ca riscurile unui astfel de tratament preventiv să fie mai mari decât beneficiile.
Medicament minune, dar cu precauție
Oricum ar fi, mulți se întreabă de ce să nu ia câte o aspirină în fiecare zi, ținând cont de faptul că este un medicament minune, care tratează atât de multe boli și care, în plus, are și un efect de prevenție. Medicii spun că nevoia de a lua aspirină în fiecare zi variază de la pacient la pacient și depinde de gradul de risc al survenirii unui infarct sau al unui atac cerebral. Prin urmare, o persoană care a trecut deja printr-o astfel de experiență medicală, are șanse destul de mari să i se recomande un tratament cu aspirină, cu scopul de a preveni un alt atac.
Dacă pacientul nu a suferit un infarct sau un atac cerebral, dar este supus anumitor factori de risc, atunci este posibil să îi fie prescrisă o anumită doză de aspirină în fiecare zi. Fumatul, diabetul, hipertensiunea arterială, nivelul ridicat de colesterol sau antecedente de infarct în istoricul medical al familiei sunt doar câțiva dintre acești factori de risc.
Eficiențe dovedite
Un studiu efectuat în legătură cu efectele terapeutice ale aspirinei a demonstrat faptul că acest medicament este foarte eficient în prevenirea primului atac cerebral în cazul femeilor și în prevenirea primului infarct în cazul bărbaților. Până la vârsta de 65 de ani, bărbații sunt supuși unui risc mai mare de a suferi un atac de cord, în comparație cu femeile, însă riscurile înregistrate în cazul femeilor cresc după menopauză, când acestea sunt mai predispuse la atacuri cerebrale.
Asociațiile mondiale pentru cardiologie recomandă ca doza zilnică de aspirină să fie situată între 75 mg și 162 mg, dar atrag atenția că și aceste doze mici pot antrena anumite riscuri și efecte secundare. Printre acestea se numără apariția ulcerului stomacal, apariția unui țiuit în urechi sau pierderea auzului, dar și anumite reacții alergice care pot fi chiar grave.
În plus, trebuie să luați în considerare faptul că aspirina poate reacționa cu alte medicamente pe care le luați. De exemplu, ibuprofenul poate bloca efectele aspirinei, așa că nu este recomandați să luați aceste două pastile deodată. La fel de bine trebuie să țineți cont de faptul că aspirina interacționează cu medicamentele pentru subțierea sângelui, amplificând efectele acestora din urmă și provocând complicații. Dacă luați zilnic aspirină este recomandat să consultați medicul înainte de orice intervenție chirurgicală, chiar și stomatologică, pentru că riscați să sângerați excesiv în timpul operației. În plus, tratamentul zilnic cu aspirină nu este compatibil cu consumul de alcool.