Asociația non-guvernamentală APADOR-CH susține că proiectul de OUG privind grațierea este redactat „în grabă și neglijent”, la unele prevederi putând avea beneficii cei care au comis omoruri, violuri, acte de terorism, crime împotriva umanității. ONG-ul cere retragerea proiectelor de ordonanță, scrie Mediafax. De asemenea, alte șapte ONG-uri cer retragerea proiectelor de ordonanță privind justiția.Reprezentanții asociației susțin că o decizie de grațiere colectivă nu ar rezolva supraaglomerarea din penitenciare și declară că proiectului actual îi lipsește și corelarea unor texte legale.”Concret, în articolul 2 al proiectului se prevede grațierea parțială (cu ½) a pedepsei aplicate <>.Dintr-o omisiune de corelare, articolul 3 alineatul 4 din proiect nu prevede exceptarea de la grațierea parțială pentru niciun fel de infracțiuni, astfel că este posbil ca de grațierea parțială (1/2 din pedeapsă sau chiar a restului de pedeapsă) să beneficieze și cei care au comis omoruri, violuri, tâlhării, pedofilie, trafic de droguri, trafic de persoane, terorism, crime împotriva umanității (!). De exemplu, de această grațiere vor putea beneficia și Ion Iliescu, Petre Roman alături de ceilalți învinuiți în dosarul Mineriadei, proaspăt redeschis tot după o condamnare a statului român la CEDO, sau în dosarul Revoluției.Asociația solicită îndreptarea acestei erori și prevederea în proiect că infracțiunile exceptate de la grațierea integrală (art. 1 din proiect) sunt exceptate și de la grațierea parțială (art. 2 din proiect)”, se arată într-un comunicat APADOR-CH.