Ca-n fiecare an, Asociația Județeană de Fotbal Suceava a organizat Adunarea Generală Ordinară, întâlnire la care participă cu drept de vot toți membrii afiliați la forul județean. Ședința ce a avut loc ieri dimineață, în aula Liceului cu Program Sportiv Suceava, a avut parte și de invitați speciali din conducerea Federației Române de Fotbal, președintele Răzvan Burleanu, secretarul general, Radu Vișan, secretarul general adjunct, Gabriel Bădescu, directorul de dezvoltare, Ciprian Paraschiv, și reprezentantul Comitetului Executiv al FRF la futsal, Cristian Vornicu. Cel mai important punct pe ordinea de zi a fost aprobarea și votarea noului statut al AJF, realizat după noul statut al FRF. Statutul a fost votat cu 45 de voturi „pentru”, o abținere și un vot „împotrivă”, în sală fiind prezenți 47 din cei 56 de delegați.
„Federația Română de Fotbal a schimbat statutul și prin urmare l-am implementat și noi, toate AJF-urile din țară. Sunt câteva modificări ce nu se regăseau în vechiul statut, una ce mă privește personal fiind aceea că un președinte are dreptul la trei mandate. Dacă până acum, multe asociații județene aveau un statut mult diferit de alte AJF-uri, acum avem acest statut cadru, cu foarte mici modificări de la un județ la altul. În această ședință am stabilit și bugetul pentru anul ce urmează, dar și implementarea unor proiecte pentru anul în curs, prin care vrem să promovăm și să ajutăm fotbalul din județ”, a declarat președintele AJF Suceava.
În aceeași adunare, reprezentanții AJF Suceava le-a oferit invitațiilor de la FRF câte o plachetă în semn de apreciere și recunoaștere pentru sprijinul acordat de forul național pentru AJF Suceava în dezvoltarea fotbalului la nivel local.
Președintele Răzvan Burleanu a înmânat carnete de arbitri pentru șase proaspeți absolvenți
Tot în cadrul ședinței de la LPS Suceava, președinte FRF, Răzvan Burleanu, a înmânat șase carnete de arbitri pentru șase suceveni ce au promovat examenul, președintele forului județean al arbitrilor, Sebastian Gheorghe, fiind la București, delegat la derby-ul Steaua – Dinamo. Răzvan Burleanu a declarat că este pentru prima dată la o Adunare Generală a unui AJF, iar în glumă a adăugat că este și prima dată când a fost invitat la o astfel de întâlnire. Mai mult, Burleanu a răspuns întrebărilor venite din sală, o bună parte din ședință preferând să nu stea la prezidiu, ci alături de delegații echipelor, în sală.
În cadrul Adunării Generale Ordinare a AJF Suceava a avut loc și tragerea la sorți pentru semifinalele fazei județene a Cupei României. Așa cum se întâmplă și la FRF, tragerea la sorți a fost făcută de secretarul general adjunct al federației, Gabriel Bădescu. În urma tragerii la sorți a semifinalelor ce se vor desfășura în sistemul tur-retur, Șomuzul Preutești va juca primul tur pe teren propriu cu CSM Dorna Vatra Dornei, în timp ce Viitorul Adâncata va primi vizita celor de la Victoria Vatra Moldoviței. Turul semifinalelor este programat pe 30 martie, iar returul pe 4 mai, finala urmând să se desfășoare pe stadionul Areni din Suceava, pe 12 iunie.