Asistoanta din farmacie

Am mers prin oraș să mă conving că trăim într-o altă Românie, așa cum mi s-a spus la televizor și cum mulți pierde-vară de pe facebook au afirmat. Unii care nu se izbesc de adevăratele probleme. Că doar stau cu părinții până la 40 de ani sau merg pe afară să-și rupă șalele și să mănânce celebrul sandviș cu două felii de pâine și între ele altă felie de pâine. Dar ei sunt deștepți, plini de drepturi și, normal, anticomuniști. Chiar dacă habar nu au ce e aia. Genul care urlă după ajutoare de șomaj sau pensii de handicap, dar fumează și au iphoane. Că, deh, așa e cool. Cu speranța că odată cu ridicarea noii Românii au dispărut asistoantele de farmacie, locul lor fiind luat, normal, doar de adevărate profesioniste, deschid ușa unui loc în care se vând medicamente. Am avut de ales între trei farmacii. Că doar sunt una lângă alta. De cât de grav bolnav e poporul ăsta. Aveam cu mine rețeta unei rude. Rețetă electronică, bineînțeles. Mândria CNAS-ului. Ruda asta a mea e bătrână și nu se poate deplasa prin noroiul tolerat cu multă seninătate atât de autorități, cât și de noi toți. Că așa ne „simtem bine”. În mocirlă. Lasă că ne dăm sensibili și civilizați pe facebook. Intru. La tejghea erau două fătuci. Boite. Cu unghii lungi, roșii. Una din ele butona un telefon. Cealaltă vorbea la iPhone. După cum zâmbea și chicotea sunt sigur că nu vorbea cu soțul ei.
– Bună seara, doamnelor. Am o rețetă compensată. Eliberați?
Nu prea bucuroase de intruziunea mea. Una lasă telefonul în buzunar, cealaltă își pune amantul pe hold. Nu vor să piardă timpul cu mine.
– Rețeta.
– Aici. Și mai vreau un Spersadex.
– Stați, domnule. Că nu putem face așa multe.
– Cum spuneți, mă dau eu umil. Așa cum și trebuie să fii în prezența unor asemenea somități.
Nici nu se uită bine pe rețetă iphonista, că îmi și spune.
– V-a greșit rețeta. Nu sunt bune codurile.
– Nu se poate, fac eu. Așa mi-a dat și luna trecută.
– Nu avem ce face. E greșit un cod. Medicul nu a fost atent.
E clar. Nu aveau chef de mine. Le-am întrerupt combinațiile.
– Nu e nimic. Mă duc mâine să mi-o schimbe.
Îmi dă rețeta. Mă uit pe ea. Eu am scris-o. Nu e greșit niciun cod. Tac.
– Îmi puteți da Spersadex?
– Nu avem. Dar în ce problemă? Ce are la ochi?
– Doamnă, nu știu. Mie asta mi-a spus să iau.
– Nu se mai face. Vă dăm altceva.
Și începe să-mi enumere coliruri.
– Nu vă supărați, dumneavoastră sunteți medic? Că nu pot lua medicamente așa, fără să fiu consultat, zic eu timid.
– Lasă, domnule, că noi știm mai multe ca medicii. Avem și noi școală.
E clar. Au target. Încep să mă combine, doar, doar scot din portofel. Nu mai suport.
– Auziți, unde e farmacista? Că voi sunteți ca două curci bete.
Astea se îneacă. Se uită una la alta.
– Cum vă permiteți?
Și încep să le torn de toate. Mă prezint. Le arăt rețeta electronică. Fără greșeală. Le spun că dacă eram un simplu om neștiutor reușeau să-și bată joc de mine și să-mi vândă rahaturi. Mai au un pic și leșină amândouă. Farmacista tocmai era „ieșită un pic”. Și curcile astea făceau ce știau ele cel mai bine. Își etalau incompetența.
Am plecat. Se pare că România celor de pe facebook mai are mult de așteptat. Trăim în același rahat. Și așa vom trăi încă multe zeci sau sute de ani.