La Suceava nu se mai organizează, în acest an, cursuri de asistenți maternali profesioniști, dar, cu toate acestea, Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului are „de rezervă” asistenți maternali care în orice moment sunt gata să preia copii în regim de urgență, în special copii cu vârsta între 0-2 ani. Județul Suceava are una dintre cele mai extinse rețele de asistenți maternali (locul al cincilea pe țară, după Iași, Vaslui, București și Timișoara) care acoperă în totalitate cerințele din sistemul de protecție a copilului. Din totalul de aproape 14.000 de asistenți maternali care s-au specializat în creșterea copilului cu dizabilități, copilul cu vârsta între 0-2 ani, copilul normal, la nivelul întregii țări, peste 500 sunt în județul Suceava, femei și bărbați care au în plasament 400 de minori aflați în situație de risc.
„La dimensiunile și la numărul de locuitori ai județului, noi considerăm că acoperim cu efectivul de asistenți maternali angajați nevoile actuale ale sistemului de asistență maternală. Până la sfârșitul acestui an se dorește o nouă lege a asistenței maternale, în care să se țină cont mai mult de restul legislației în vigoare: Drepturile copilului și Codul muncii”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Tiberiu Rotaru.
Aproape jumătate dintre asistenții maternali suceveni au vârsta cuprinsă între 41-50 de ani, iar ceilalți au între 30 și 40 de ani. Aproape 30 % dintre „părinții profesioniști” iau în îngrijire copiii aflați în regim de urgență. Numărul asistenților maternali suceveni rămâne, pe parcursul anului, relativ constant, pentru că unii minori sunt reintegrați în familiile naturale sau lărgite, iar asistenții maternali care au avut acei copii în plasament vor prelua alți minori din sistemul de protecție.





