Două dintre cele mai circulate artere de trafic din municipiul Suceava, bulevardul George Enescu, dar și strada Universității, au fost „sufocate” ieri cu mii de mașini care au mers bară la bară.
„Surpriza” pe care au avut-o sucevenii din aceste zone luni dimineață, când unii au făcut mai bine de o oră să ajungă la serviciu ori în altă locație din oraș spre care s-au pornit, a fost cauzată de lucrările de asfaltare din zona intersecției Mărășești. Chiar de dimineață, cei de la Victor Construct au început să toarne stratul final, de uzură, atât pe porțiunea bulevardului George Enescu din fața Catedralei, pe zona de intrare în strada Mărășești, cât și pe strada Mărăști, coborând până aproape de fostul Cinema Modern.
Lucrările, care se doreau a fi făcute la finele săptămânii trecute, când, teoretic, traficul rutier ar fi fost mai puțin afectat, au fost amânate din cauza averselor de ploaie, turnarea stratului de uzură trebuind să fie făcută pe uscat.
Pentru a nu risca să se confrunte din nou cu vreme nefavorabilă, dar și pentru a se încadra cât de cât în termenul de execuție preconizat pentru aceste lucrări, constructorul nu a mai așteptat un nou final de săptămână, ci a trecut la treabă cu toate forțele necesare, pentru a termina lucrarea în două zile, după care să se circule pe aceste străzi fără nici un fel de restricții.
Turnarea stratului final de asfalt pe un sens de mers, spre Centru, a necesitat blocarea totală a traficului rutier, pe jumătate de stradă, de la intersecția de la Nordic până aproape de sensul giratoriu din fața Colegiului Național „Ștefan cel Mare”. Nici pe strada Mărășești nu s-a putut circula, capătul acesteia dinspre sensul giratoriu de pe Mărășești fiind asfaltat în totalitate.
Astăzi, restricțiile de circulație vor fi menținute, pentru că se va turna stratul final de asfalt pe celălalt sens de mers, în vreme ce pe porțiunile asfaltate ieri va fi permis traficul rutier.
„Odată cu turnarea stratului de asfalt pe porțiunile de străzi din jurul sensului giratoriu de pe Mărășești se finalizează lucrările de modernizare stradală din proiectul de opt milioane de euro, în zona centrală, astfel încât de acum, constructorii se vor axa pe ceea ce au de făcut în zona podului de pe râul Suceava și a pasarelei CFR de la Ițcani”, a precizat Lucian Harșovschi, viceprimar al municipiului Suceava.
În același proiect de modernizare stradală este inclusă și strada Traian Vuia, dar lucrările vor fi amânate până la toamnă pentru a putea fi făcute mai întâi alte lucrări, de înlocuire a conductelor de transport și distribuție a apei potabile.







