Lucrări

Asfaltarea sau modernizarea unor străzi, una dintre prioritățile primarului Nistor Tatar

Nistor Tatar, primarul municipiului Rădăuți
Nistor Tatar, primarul municipiului Rădăuți

Nistor Tatar, primarul municipiului Rădăuți, a precizat că încă de la începutul mandatului său, din iunie 2016, și-a propus să elimine noroiul de pe străzile de pământ ale orașului prin asfaltarea acestora. În cei 4 ani de mandat s-au asfaltat 17 km de străzi, iar pentru anul 2020 proiectele aflate în curs de finalizare vizează încă 10 km de străzi.
”Ca investiții de ultimă oră vreau să amintesc străzile Fagilor și Constantin Colibaba, care sunt pregătite pentru asfaltare, urmând ca în perioada următoare să fie turnat primul strat. În aproximativ trei săptămâni vor începe lucrările la strada Bogdan Vodă. Aici vor fi schimbate bordurile și se va turna covor asfaltic”, a anunțat Nistor Tatar.
Edilul din Rădăuți a precizat că în cursul acestui an sunt prinse în lista de investiții peste 30 de străzi, pe multe dintre acestea asfaltul urmând să fie o premieră.
”După cum am spus și cu alt prilej, infrastructura reprezintă pentru mine și echipa mea nu doar o necesitate, ci și o obligație morală față de rădăuțeni. Se poate ca anumite lucrări de asfaltare să fi întârziat mai mult decât este cazul, dar acest lucru s-a întâmplat dintr-un singur motiv: dorim să facem lucruri de calitate. Iar în multe astfel de zone am tras mai întâi utilitățile și la final venim cu asfaltul. Asta pentru a nu pune căruța înaintea boilor și a fi nevoiți să spargem asfaltul proaspăt turnat. Știu că pentru locuitorii acelor zone a fost un disconfort, motiv pentru care le cer scuze, dar lucrările de calitate necesită și anumite sacrificii. Sunt convins că oamenii au înțeles și la final vor aprecia faptul că acum au condiții cu adevărat de oraș”, a mai spus Nistor Tatar.

Asfaltarea sau modernizarea unor străzi, una dintre prioritățile primarului Nistor Tatar
Asfaltarea sau modernizarea unor străzi, una dintre prioritățile primarului Nistor Tatar
Asfaltarea sau modernizarea unor străzi, una dintre prioritățile primarului Nistor Tatar
Asfaltarea sau modernizarea unor străzi, una dintre prioritățile primarului Nistor Tatar
Nistor Tatar, primarul municipiului Rădăuți
Nistor Tatar, primarul municipiului Rădăuți

Recomandări

Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulație în cel mult trei ani”

Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulația în cel mult trei ani”
Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulația în cel mult trei ani”

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Nota de plată stabilită de judecători pentru un individ care a făcut un live în care a spus că îl omoară pe primar