Sfânta Mănăstire Tismana este cel mai vechi așezământ monahal din Țara Românească – un important monument de reculegere și închinăciune, de cinstire a credinței noastre ortodoxe.
Construită tot prin râvna cuviosului Nicodim, sora ei, Mănăstirea Vodița a fost distrusă puțin timp după construire, singura citadelă a ortodoxiei noastre cu o neprețuită și neobosită activitate rămânând, timp de peste șase veacuri, Mănăstirea Tismana.
Deoarece cu Vladislav (Vlaicu) Vodă (1364-1377) începe pomelnicul mănăstirii, fratele lui Vlaicu, Radu Vodă asociat la domnie din 1372, fiind al doilea în pomelnic, istoricul Al. Ștefulescu susținea că la începutul domniei lui Vlaicu Vodă între anii 1364-1366 s-au construit mai întâi biserici din lemn și s-au făcut danii prin hrisov.
„Tot ceea ce se făcea danie mănăstirii Vodița s-a dat și Tismanei – scria istoricul – amândouă mănăstirile fiind sub conducerea unuia și aceluiași stareț, Nicodim”.
Abia după aceea a început construcția Vodiței din zid iar sub Radu I Vodă, zis și Radu Negru Vodă, biserica din zid a Tismanei.
Intr-un peisaj fermecător, asemenea unui castel medieval cu bastioane la colțuri, Mănăstirea Tismana este așezată pe vârf de stâncă, pe muntele Stârmina, înconjurată de culmi împădurite și stâncoase, lângă gura întunecată a Peșterii Sfântului Nicodim și de sub ale cărei ziduri țâșnește apa, rostogolindu-se în cascadă, cu o cădere de cca 40 m în râul Tismana.
Celebrul călător – diaconul Paul de Alep, împreună cu Patriarhul Macarie al Antiohiei au vizitat Mănăstirea Tismana în iulie 1657 și menționează în cartea sa, scrisă în limba arabă, „Note de călătorie”, printre altele: „…într-adevăr, ea nu mai are seamăn nici în această țară, nici în alta, prin frumusețea locului și a așezării, prin mulțimea apelor sale și întărirea pe care o are, ajutată și de ocrotirea zidurilor sale înconjurătoare.”
CTITORUL mănăstirii este Cuviosul Nicodim cel Sfințit de la Tismana (1310-1406) – lui îi aparține alegerea a arhitecturii și a decorațiunilor acesteia. Construcția din zid a fost realizată cu sprijinul material al domnitorilor Basarabi: Radu Negru Voievod (1377-1383) și fiii acestuia Dan I (1384- 1386) și Mircea cel Bătrân (1386-1418).
SFÂNTUL NICODIM este de neam valah din sudul Dunării, după mamă înrudindu-se cu domnitorii Basarabi și cneazul Lazăr al Serbiei.
Din dorința de a-și dedica viața lui Dumnezeu, la 16 ani părăsește în ascuns casa părintească din cetatea Prilep (Macedonia) și cu ajutorul unor călugări athoniți ajunge la Mănăstirea Hilandaru, din Sfântul Munte Athos. Aici își desăvârșește învățătura, deprinzând limba slavonă și greacă și inițiindu-se în arta athonită: caligrafie, pictură, argintărie, arhitectură, zidărie, dogărit,etc.
În Țara Românească, Sfântul Nicodim a venit prin chemare divină, cu misiunea de a ridica o mănăstire într-un loc ales de Dumnezeu.
Documentele istorice menționează mai multe mănăstiri – ctitorii ale sfântului: Vratna și Mănăstirița (în Serbia), Vodița, Gura Motrului, Topolnița, Vișina, Aninoasa, Tismana, (în Țara Românească) și Prislop (în Țara Hațegului).
Împreună cu el, Cuviosul Nicodim aduce un grup de călugări organizați în viață de obște și trăitori în rugăciunea inimii: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul.
Locul de rugăciune, priveghere și odihnă al Cuviosului, a fost în grota aflată pe stânca de lângă mănăstire.
Cuviosul Nicodim a fost solicitat să mijlocească pentru Serbia la Constantinopol, în anul 1375 ridicarea anatemei, datorată conflictului dintre aceste două Biserici din anul 1346. Patriarhul Filotei al Constantinopolului la apreciat foarte mult pe Sfântul Nicodim, i-a dăruit cârja sa, trei părticele de sfinte moaște și la făcut arhimandrit, Mănăstirea Tismana devenind „Marea Lavră” și prima arhimandrie din țară.
(Sursa: http://www.manastireatismana.ro/ro.htm)
