Ascultarea care te face să asculți

Creștinul ortodox care face cu adevărat ascultare, învață nu numai să fie un om smerit și un ucenic înțelegător al Părintelui său duhovnicesc, dar și să-i asculte, să-i audă pe toți oamenii.
Cei ce se apropie de Dumnezeu, de Biserica Lui, și care vin regulat, se spovedesc și se împărtășesc, deschid ochii și urechile inimii lor la Liturghie și încearcă să pătrundă și să se pătrundă de cuvintele rugăciunilor, aceia devin oameni cărora auzul li se deschide către confrații lor.
Trăind într-o lume mai degrabă autistă, printre oamenii postmodernității care nu vor decât să se fotografieze în tine (în ochii și în cuvintele tale) și apoi să plece mai departe cu poza lor, cei care vin la Biserică, ca la un izvor de viață, învață, pentru prima dată în viața lor, să audă. Pentru că aici omul se străduiește să asculte cuvintele lui Hristos, tălmăcirile omiletice ale preotului, să rostească cu inima cuvintele rugăciunilor.
De abia acum omul înțelege rostul comunicării, al tăcerii gândurilor sale, în fața aproapelui, pentru a îmbrățișa suferința celuilalt, sau înțelepciunea celuilalt, sau bucuria lui.
Când vrei să te umpli, să nu mai fii gol, nu te poți lăsa umplut decât de primirea tuturor cu dragoste în inima ta. Numai o lume întreagă în suferință, dacă o primești în lăuntrul tău, poate să umple golul pe care l-au făcut și l-au lăsat păcatele, nepăsarea, indiferența ta. Și atunci când primești pe toată lumea cu generozitate, vine și Hristos, Care e nedespărțit de cei pentru care S-a răstignit, adică de oamenii pe care îi iubește mai înainte de a aduce lumea întru ființă.
În Biserică înveți să îți deschizi inima spre oameni, să-i faci acolo așternut și casă, prin rugăciunile tale, oricărui sărman pe care îl întâlnești, să zidești casă în ceruri celui căzut, să legi răni sufletești și trupești, cu durerea inimii tale, pe care o aude Domnul, Care vede că și tu ai început să auzi, să asculți cu adevărat.
Părintele Dorin îmi spunea mai demult că trebuie să citim Scriptura în inimile oamenilor. Aceasta ne învață Biserica noastră, dacă ascultăm cu atenție, dacă ieșim cu mintea din vacarmul vieții și al societății care ideologizează subiectivismul luciferic, singularizarea, lumile imaginare polarizate în jurul unei singurătăți care nu se aude cu ceilalți.