„Principala problemă în ce privește comunicarea este iluzia că ea a avut loc.” (Albert Einstein).
Comunicarea eficienta implică atât vorbitorul cât și ascultătorul. Calitățile de exprimare ale vorbitorului și capacitatea lui de a se face interes asigură eficiența în comunicare doar dacă ascultătorul este capabil să asculte activ.
Ascultarea activă poate duce la rezolvarea conflictelor, la medierea lor, consiliază sau încurajează partenerul de comunicare. Ea presupune efort, dorința de a înțelege (chiar și dincolo de cuvinte), stabilirea legăturilor, transpunerea datelor în informații, stimularea partenerului să vorbească.
La pol opus se află ascultarea pasivă. Aceasta reprezintă un proces mecanic, nu cere eforturi (stai, privești, auzi … de multe ori absent). Ascultarea pasivă constă doar în receptarea mesajelor.
Diferența dintre „a auzi” și „a asculta” se regăsește în planul înțelegerii mesajelor. Deși „a asculta” pe cineva pare un proces simplu, se dovedește de multe ori un proces dificil. Să enumerăm câțiva dintre factorii care pot împiedica ascultarea activă:
– subiectul este prea complex sau lipsit de interes pentru ascultător;
– vorbitorul adaptează informația în funcție de persoana căreia i-o transmite;
– ascultătorul trage concluzii pripite înainte ca vorbitorul să termine ceea ce are de spus;
– vorbitorul este iritat de lipsa de feed-back verbal sau nonverbal a ascultătorului;
– gândirea oamenilor este mult mai rapidă decât vorbirea;
– vorbitorul nu-și adaptează vocabularul, ritmul, tonul la ascultător, nu sintetizează;
– ascultătorul are alta preocupare, nu dispune de starea de spirit necesară ascultării;
– vorbitorul este intimidat de ascultător;
– fluența vorbirii este întreruptă de sfaturi necerute, de evaluări superficiale, de interpretări nejustificate sau întrebări prea insistente.
Ascultarea activă presupune să știi să taci, să nu reacționezi imediat, să știi când să intervii, să punctezi elemente esențiale pentru a canaliza discuția, să fii disponibil pentru cel ce îți vorbește, sa-i fii de ajutor.
În ceea ce privește comunicarea părinte-copil putem vorbi de două situații diferite:
a) vrei tu să fii ascultat
Pentru ca un copil să recepteze mesajul unui părinte, acesta trebuie să țină cont de câteva lucruri:
– coboară la nivelul lui de înțelegere, folosește un vocabular simplu, încurajează contactul vizual, vorbește calm;
– verifică dacă a înțeles și ce a înțeles din ceea ce i-ai transmis;
– nu lungi inutil explicațiile, canalizează discuția astfel încât să nu amesteci și sfaturi, și interpretări, și reproșuri, și soluții …
– nu țipa, fii calm indiferent de mersul discuției;
– caută un moment prielnic să reiei o discuție în care copilul nu mai colaborează, deoarece ea nu mai are nici o eficiență.
b) vrea copilul să fie ascultat
Dacă te numeri printre părinții care au copii care solicită să fie ascultați, dacă îți împărtășește gândurile, impresiile, preocupările, problemele, lasă totul și ascultă-l activ!
În articolul viitor vom exemplifica beneficiile ascultării active, modul în care un părinte poate să-și înțeleagă copilul, “să-l descoase” fără ca acesta să opună rezistență, să-l determine să vorbească, să-l încurajeze să comunice.
