Judecătoria Rădăuți se va muta anii următori într-un nou sediu. Construcția acestuia ar putea începe încă din acest an, în funcție de cum se vor finaliza procedurile legale de elaborare a Proiectului Tehnic (inclusiv Proiectul pentru obținerea Autorizației de Construire) și Detaliile de Execuție, precum și licitația propriu-zisă de acordare a lucrărilor.
Valoarea clădirii a fost estimată la 22.545.000 de lei, din care pentru anul în curs Ministerul Justiției a alocat deja suma de 2.316.000 de lei. Viitorul sediu al Judecătoriei Rădăuți se va ridica pe un teren cu suprafață de 2.228,5 mp situat în strada Piața Unirii colț cu strada Sf. Dumitru, în spatele Primăriei municipiului Rădăuți. Terenul se află în domeniul privat al municipiului Rădăuți și a fost atribuit în folosință gratuită Curții de Apel Suceava pe o perioadă de 99 de ani.
„Investiția va permite crearea unui sediu modern și funcțional, corespunzător cerințelor actuale, fiind asigurate condițiile optime de desfășurare a activităților personalului instanței și realizarea unui climat favorabil publicului justițiabil. Conform Hotărârii nr. 75/31.07.2008, clădirea în care își desfășoară activitatea în prezent Judecătoria Rădăuți va fi predată, după dezafectarea acesteia, Consiliului Local al municipiului Rădăuți”, a declarat Maria Andrieș, președintele Curții de Apel Suceava.
Trebuie spus că procedurile pentru ridicarea unui nou sediu al Judecătoriei Rădăuți au fost demarate la începutul anului 2012, imediat după aprobarea, prin ordin al ministrului Justiției, a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului nou de investiție.
Lucrările nu au putut fi demarate deoarece obiectivul nu fusese inclus în Programul de investiții publice al Ministerului Justiției, din cauza restricțiilor bugetare.
Actualul sediu este într-o stare avansată de degradare
Ridicarea unui nou sediu a devenit o urgență absolută după ce actualul imobil în care își desfășoară activitatea Judecătoria Rădăuți este într-o stare de degradare destul de avansată. Actualul sediu a fost construit în anul 1860, are un regim de înălțime de P+1, iar Judecătoria ocupă etajul I al clădirii și o mică parte din parter. Restul spațiilor de la parterul imobilului sunt ocupate de Muzeul Etnografic Bucovina și de investitori privați.
„Având în vedere vechimea construcției și faptul că aceasta nu a avut, inițial, destinația de sediu de instanță, în anul 1998 s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice. Deși rezultatul expertizei arată că imobilul prezintă un grad ridicat de risc seismic, până în prezent, în acest sediu nu s-au executat decât mici intervenții de întreținere curentă, clădirea fiind într-o stare avansată de degradare, atât la structură, cât și la tâmplăria interioară și exterioară, la învelitoarea din țiglă, la instalațiile sanitare, iar compartimentarea actuală nu corespunde cerințelor de funcționare specifice unei instanțe, întrucât nu asigură separarea celor trei fluxuri de circulație: angajați, justițiabili și persoane lipsite de libertate”, a mai arătat Maria Andrieș.
Judecătoria Rădăuți este una dintre cele mai importante instanțe din județul Suceava, iar în cursul anului trecut judecătorii de aici au avut de soluționat 9.073 de dosare, din care 6.670 au fost nou intrate, restul fiind în stoc. Încărcătura medie la Judecătoria Rădăuți a fost de 907 dosare pe judecător. Schema actuală de personal a Judecătoriei Rădăuți include un număr de 41 salariați, din care 12 judecători, ceilalți doi fiind suspendați din funcție ca urmare a faptului că au fost trimiși în judecată.


