Artiști din județele Maramureș, Botoșani și Suceava au evoluat luni, 11 februarie, în deschiderea proiectului „10 pentru folclor”, ediția a IV-a, care a avut loc la Școala Gimnazială „Miron Costin” din cartierul Burdujeni. Inițiatoarea proiectului „10 pentru folclor”, Mihaela Bârsan, a dat ieri startul proiectului care are ca scop introducerea folclorului ca obiect de studiu opțional în școlile sucevene. „Este un maraton de 10 întâlniri, la care vor participa artiști din Suceava, Maramureș, Botoșani, Sibiu și Iași. A fost mai greu la prima ediție. Acum deja ne-am obișnuit, știm ce ne așteaptă și ce avem de făcut, și cred că am putea poposi chiar în mai mult de 10 localități într-o săptămână. Cu tot cu ediția din acest an, avem 40 de localități din județ în care ajungem cu caravana folclorului. Am calculat că ne-ar mai trebui încă 9 ani pentru a străbate toate cele 114 municipii, orașe și comune din județul Suceava. Pe viitor, ne dorim colaborări cu cât mai multe județe, pentru a reuși ca acest proiect să ajungă în mai multe județe, să ducem opționalul de folclor în toată țara și, ulterior, după ce vom reuși să ducem la bun sfârșit această misiune, sperăm ca folclorul să se transforme din obiect de studiu opțional în obiect de studiu de sine stătător, obligatoriu”, a spus Mihaela Bârsan. Ea a mai spus că în școlile sucevene există deja circa 300 de opționale de folclor pe săptămână.
„Coconii din Călinești”
Opționalul de folclor este susținut și în județul Maramureș, începând de anul trecut, iar din acest an proiectul „10 pentru folclor” se bucură de sprijin și în județul Botoșani. Tocmai de aceea, în Sala de sport unde a avut loc spectacolul s-au aflat foarte mulți elevi, însoțiți și de profesori, care au ales să poarte ii românești, tradiționalele cămăși naționale, păstrate cu sfințenie de la părinți, bunici sau străbunici. Primii artiști care au oferit publicului un moment autentic au fost cei din Maramureș, Călineștenii Țării Maramureșului, care vor să păstreze și să ducă mai departe zestrea cea mai de preț a Țării Maramureșului. „Coconii din Călinești” au fost însoțiți la Suceava de directorul Asociației Călineștenii Țării Maramureșului, Voichița Costin. Îmbrăcați în costume populare tradiționale din Maramureș, tinerii au cântat, au jucat, au oferit un mini-spectacol pe placul tinerilor suceveni. Adresându-se copiilor suceveni, Voichița Costin a spus că ea nu a învățat despre folclor în școală, despre tradiții, despre originile noastre, pentru că pe atunci nu era această opțiune, dar ei, copiii de acum, au această șansă și nu trebuie să o rateze.
Invitați speciali
Alături de Mihaela Bârsan, la deschiderea proiectului din acesta an au fost și colegii din echipa „10 pentru folclor”, Giani Leonte, Loredana Ceică, Iulian Florea, Costinel Leonte, Leonard Zamă, Constantin Mândrișteanu, Alexandru Brădățan, Grigore Gherman și Angelica Flutur. Nu au lipsit nici o parte din cei 10 primari din localitățile care au găzduit caravana folclorului în 2018: Suceava, Rădășeni, Dorna Arini, Broșteni, Cajvana, Rădăuți, Hănțești, Slatina și Baia. Ei au predat oficial ștafeta colegilor din Gura Humorului, Vama, Iacobeni, Putna, Vicovu de Sus, Capu Câmpului, Stulpicani, Iaslovăț și Zvoriștea, în prezența prefectului județului Suceava, Mirela Adomnicăi. Nu au lipsit de la eveniment nici șeful Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Gheorghe Lazăr, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, prorector la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, cunoscutul dirijor și folclorist George Sîrbu, care a împlinit de curând 82 de ani.
Hora înfrățirii
Un moment aparte al evenimentului de luni, 11 februarie, a fost prezentarea unui joc popular de către maestrul coregraf Costinel Leonte, alături de dansatorii profesioniști ai Ansamblului Artistic Profesionist ”Ciprian Porumbescu” Suceava. După două suite de dansuri prezentate publicului de dansatorii profesioniști ai Ansamblului Artistic Profesionist ”Ciprian Porumbescu” Suceava, acompaniați de Orchestra Ansamblului ”Ciprian Porumbescu”, maestrul coregraf Costinel Leonte a invitat toți elevii aflați la eveniment să se prindă în horă, alături de artiștii profesioniști. A fost o imagine foarte frumoasă, în care copii, tineri și vârstnici au dansat și s-au bucurat împreună, pe acordurile muzicii populare adevărate. Printre artiștii care au mai evoluat ieri în cadrul proiectului „10 pentru folclor”, la Școala Gimnazială „Miron Costin”, s-au numărat Alexandru Brădățan, Leonard Zamă, Grigore Gherman, Constantin Mândrișteanu, Angelica Flutur, Fetele din Botoșani, Andreea Haisan, Lucica Păltineanu.
Caravana folclorului, astăzi, la Iacobeni și Vama
Programul întâlnirilor-spectacol din cadrul proiectului „10 pentru folclor”, ce se desfășoară în perioada 11 – 15 februarie, este următorul: 11 februarie, ora 12:00, Școala Gimnazială „Miron Costin” Burdujeni – Suceava, ora 17:00, Casa de Cultură Gura Humorului; 12 februarie, ora 13:00, Iacobeni, ora 17:00, Vama; 13 februarie, ora 13:00, Putna, ora 17:00, Vicovu de Sus; 14 februarie, ora 13:00, Capu Câmpului, ora 16:00, Stulpicani, 15 februarie, ora 13:00, Iaslovăț, ora 17:00, Zvoriștea. Anul acesta, în proiect sunt implicați toți membrii Ansamblului Artistic Profesionist ”Ciprian Porumbescu” din municipiul Suceava, alături de zeci de artiști din județele Suceava, Botoșani și Maramureș, Iași și Sibiu.






