Eveniment

Artă și meșteșuguri la Centrul Școlar „Sf. Andrei” din Gura Humorului

Elevi de la Centrul Școlar “Sf. Andrei” din Gura Humorului

Centrul Școlar “Sf. Andrei” din Gura Humorului a organizat, în parteneriat cu Muzeul obiceiurilor populare din Bucovina, sub genericul „Artă și meșteșuguri”, o activitate de popularizare a ofertei educaționale a școlii.
Elevii Centrului Școlar „Sf. Andrei” au participat la diferite activități extracurriculare, organizând expoziții și demonstrații practice. Printre acestea s-au numărat o expoziție de fotografie, o scenetă numită „Salvați Pământul”, împletituri din sfoară, icoane pictate pe sticlă și sculpturi.
De asemenea, în cadrul evenimentului au fost prezentate calificările pentru care se asigură școlarizare în anul următor și a avut loc lansarea numărului trei al revistei “Eco-Junior”, publicație în care toți elevii școlii au posibilitatea de a publica diferite creații.
La activitatea Centrului Școlar au participat și elevi de la Școala Generală nr. 2, Școala Generală Păltinoasa, precum și de la Școala Specială S.A.M. Botoșani, unități de învățământ cu care Centrul Școlar “Sf. Andrei” se află în parteneriat. Activitățile cuprinse în program s-au desfășurat sub îndrumarea directorului Centrului Școlar “Sf. Andrei”, Mihail Ciocoiu, și a cadrelor didactice din unitatea școlară.

Elevi de la Centrul Școlar “Sf. Andrei” din Gura Humorului
Elevi de la Centrul Școlar “Sf. Andrei” din Gura Humorului
Elevi de la Centrul Școlar “Sf. Andrei” din Gura Humorului
Elevi de la Centrul Școlar “Sf. Andrei” din Gura Humorului

Recomandări

Ciprian Anton și inspectorii școlari, prezenți în săli la simulare, în locul profesorilor care au refuzat implicarea

„Ziua Porților Deschise”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului

Unde merg cei mai mulți boboci la pregătitoare: școlile „Ion Creangă”, „Miron Costin” și Cajvana, câte opt clase

Elevi și profesori de la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, în Cehia, în cadrul proiectului Erasmus+ „Eco Kids”

Ateliere ocupaționale dedicate zilei de 8 Martie, organizate pentru copii de Complexul de Servicii Multifuncționale Gura Humorului