Muzeul de Științele Naturii din cadrul Complexului Muzeal Bucovina Suceava găzduiește în această lună o expoziție de artă inuită, desene și tapiserii realizate de 16 artiști din Baker Lake, Nunavut, un teritoriu canadian situat dincolo de Cercul Polar. Inuiții („oameni adevărați” în limba lor) sau eschimoșii (așa cum i-au numit populațiile native din estul Canadei, care înseamnă „mâncători de carne crudă”) sunt locuitori din zonele arctice, care trăiesc în Groenlanda (cea mai mare insulă de pe globul terestru, parte a regatului Danemarcei), Canada, Alaska și în Peninsula Ciukotka. Expoziția „Asingit” (cuvânt care înseamnă în limba inuiților „ceilalți”) prezintă artă inuită din Canada, din colecțiile Centrului de Artă Macdonald Stewart. Inuiții, una dintre ultimele culturi bazate pe vânătoare și pescuit, au trăit nomad mutându-și taberele de vară și de iarnă, folosind vânatul ca hrană și prelucrând pielea, oasele și fildeșul pentru confecționarea obiectelor de care aveau nevoie (adăpost, haine, unelte și arme, obiecte cu semnificații spirituale). În anul 1950 guvernul canadian și-a extins serviciile sociale și la populația inuită, stabilindu-le locuințe permanente, asigurându-le hrană și îmbrăcăminte. Odată cu aceasta legătura lor cu natura a slăbit, au început să renunțe la vechile obiceiuri legate de viața nomadă și au deprins obiceiuri noi impuse de structurile sociale. „Asingit” sugerează conceptul de „alții” în interiorul lumii spirituale, un aspect al credinței tradiționale că orice lucru, animat sau lipsit de viață, se manifestă atât într-un tărâm fizic, cât și într-unul spiritual. Expoziția de desene și tapiserii realizate de artiștii din Nunavut, care ilustrează bogata moștenire șamanică și imaginarul spiritual din care se inspiră membrii comunității inuite, precum și profunda lor implicare pentru păstrarea acestei moșteniri, se concentrează pe lucrări realizate între anii 1960-2001 de câțiva artiști care au căpătat o recunoaștere internațională. Artiștii (care au trăit în tinerețea lor în tabere în care au locuit vara în corturi din piele de caribu și în iglu-uri, case de zăpadă, pe timp de iarnă) păstrează amintirea aspectelor vieții nomade tradiționale. De la mijlocul sec. al XX-lea guvernul canadian și Asociația Canadiană a Meșteșugarilor au introdus în programele de dezvoltare ale zonelor arctice componenta artistică. Inuiții au început să sculpteze, să deseneze în cadrul unor programe finanțate, activități care au dat naștere unei piețe de desfacere, iar in anul 1970 au înființat o asociație care să le reprezinte interesele. Expoziția „Asingit”, organizată cu sprijinul Ambasadei Canadei în România, a fost prezentată în primăvara acestui an la Sibiu, la Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”, și va fi deschisă la Suceava oficial (lucrările sunt deja expuse) în cea de-a doua jumătate a lunii iunie.






