Pâinea este unul dintre alimentele cele mai vechi și mai simple care pot exista, iar mirosul și gustul său amintesc de căldura casei părintești. Aceasta a fost și va rămâne mereu protagonista meselor noastre fie că este vorba despre micul dejun, prânz sau cină, de o masă obișnuită sau de una festivă.
Cuvântul „pâine” este încărcat cu o anumită sacralitate. El face parte dintr-o serie de cuvinte pe care, atunci când le pronunțăm, resimțim un fior. Arta de a face pâine este unul dintre elementele tipice ale culturii occidentale, care adună, diferite tradiții și care capătă diferite forme și numeroase gusturi, în funcție de locul și de ingredientele care sunt folosite. O artă care, chiar în aceste zile, este protagonista unor serii de evenimente și a unui concurs internațional organizat în cadrul Salonului Internațional de Gelaterie, Patiserie și Panificație Artizanală, care se desfășoară în localitatea italiană Rimini. Anul trecut, la „Sigep Bread Cup” au participat peste 90 de concurenți. Evenimentul reprezintă mai mult decât un concurs, o ocazie de a face schimb de experiență și de a beneficia de sfaturile unor profesioniști în materie de prepararea pâinii.
Ritual
Arta de a face pâinea în casă este o plăcere pe care o împărtășesc din ce în ce mai multe persoane și asta poate din cauza apariției pe piață a numeroase aparate care le vin în ajutor. Sunt foarte mulți și cei care se folosesc de propria măiestrie pentru realizarea unor forme de pâine inedite și care dedică mult timp aluatului, pe care îl lasă, răbdători, la dospit, pentru ca mai apoi să îl modeleze și să îl pună la cuptor.
Într-un cuvânt, prepararea pâinii în casă este un adevărat ritual și o pauză în ritmul frenetic al vieții cotidiene. Cei care au învățat tainele preparării pâinii, bineînțeles după o serie de prime tentative nereușite, îi asigură pe aceia care nu au încercat niciodată că nu este un lucru atât de dificil cum pare și că oferă o satisfacție maximă în momentul în care se privește rezultatul final.
Adevărate sculpturi
Pâinea este capabilă să ne țină la adăpost de stresul și de problemele de zi cu zi. Prepararea acesteia este asemuită de către cei care pregătesc frecvent pâinea în casă cu jocul copiilor pe plajă, cu formele de nisip. Iar la final, din mâinile noastre iese ceva cu totul extraordinar. Preparării pâinii i-au fost dedicate numeroase cărți de gastronomie. Una dintre acestea este cea semnată de Patricia Roaldi, „Ușor ca pâinea” și în care descrie experiența sa în legătură cu acest aliment fundamental.
„Timp de 25 de ani am făcut pâine în casă, experimentând forme, rețete, tipuri de făină. Am ajutat multe prietene care își doreau să încerce și ele acest lucru. Puține lucruri sunt atât de magice și vitale. Când te gândești că este doar făină, apă și drojdie, pur și simplu nu îți vine să crezi. Este ceva asemenea unei sculpturi. Din aceste puține ingrediente iese din cuptor ceva ce are exact forma pe care i-am dat-o eu și care îmi umple casa de parfum”, a scris Roaldi.
*
În cartea acesteia sunt prezentate aproximativ 50 de rețete de pâine, de la tehnicile cele mai simple de preparare până la cele elaborate.
Sunt prezentate, de asemenea, o serie de sfaturi practice pentru a evita greșelile și a obține cele mai bune rezultate. „Cele mai multe dintre doamne încep prin folosirea mașinii de pâine. Încet, încet însă formele egale și identice obținute încep să nu vă mai satisfacă. Este momentul când se simte nevoia și dorința de creativitate. Este o pasiune asemenea unui virus, însă de data aceasta unul benefic: este o plăcere care te face să descoperi cât de frumos este să stai în bucătărie, fără să te grăbești, și să aștepți de fiecare dată să vezi minunea care a ieșit din propriile tale mâini”, a precizat Patricia Roaldi.