Armstrong, ultima legendă

Mă simt obligat acum, că tot a început campionatul, să scriu câte ceva despre… Turul Franței! Nu de alta, dat tocmai s-a încheiat ediția 2010, cea mai nehazoasă din câte am văzut în cei 10-12 ani de când, nu știu de ce, urmăresc etapă de etapă. Am fost, în acest timp, martor al seriei de 7 victorii consecutive (1999-2005) ale lui Lance Armstrong, ba și al celor două retrageri „definitive” ale sale, urmate, cum bine știți, de două reveniri: un eșec presupus accidental, urmat anul acesta de unul indiscutabil, venit parcă pentru a confirma că la nivelul maxim al performanței sportive te poți menține o vreme, dar dacă ai întrerupt contactul, atunci nu te poate paște decât o ieșire definitivă mai degrabă ridicolă decât memorabilă. Pentru confirmare, sunați la George Foreman sau la Michael Schumacher. Cred că, înainte de a fi o problemă de vârstă (deși, indiscutabil, asta contează în primul rând), e vorba de a te afla sau nu în vâltoarea competiției, de a-ți menține nealterat tonusul de concurs. Vorbesc, desigur, exclusiv despre cei care cunosc gloria sportivă, de cei încununați cu trofee mondiale sau olimpice, nu de marea masă de sportivi anonimi. De altfel, chiar în timpul acestei ediții a Turului Franței, unul din cei doi comentatori a spus o vorbă memorabilă: „Este foarte ușor să rămâi constant în mediocritate”. Sigur că mi-ar fi plăcut ca anul acesta Lance să o ia din nou de nebun în cățărările alea de câte 19 km, trecând ca trenul pe lângă ceilalți. De altfel, a și făcut-o, în prima din cele două etape în care se urca Le Tourmalet. Dar nu mai avea nici aplombul din anii de glorie, și nici echipa care să-l susțină cu devotament. Etapa în care a fost evident că nu mai poate, a fost cea în care a căzut de trei ori, ultima dată chiar când se năpustea în cățărare. Cred că, dincolo de rănile multe dar nu grave, a înțeles că ăla era semnul (sau semnalul?) că vremea lui a trecut. Un Lance Armstrong care stârnește milă este ceva cumplit pentru oricine l-a iubit și admirat. Contador, câștigătorul, e și el la al treilea Tour câștigat. Oricât încerc, nu văd în el nimic de erou, nimic de legendă. Cred că ultima, dintr-o serie care-i include pe Anquetil, Merckx, Indurain, s-a numit Armstrong.