PNL Suceava și-a prezentat „armata” de candidați cu care vrea să câștige alegerile locale din data de 5 iunie 2016. Lansarea oficială a candidaților PNL Suceava a avut loc ieri după-amiază în cadrul unui eveniment care a avut loc într-o sală mare, arhiplină, a Casei de Cultură Suceava, în prezența copreședinților naționali ai partidului, Alina Gorghiu și Vasile Blaga. În total au fost prezentați 113 candidați ai PNL Suceava pentru primăriile din județ, mai puțin cel pentru municipiul Rădăuți, precum și candidatul liberalilor pentru președinția Consiliului Județean, senatorul Gheorghe Flutur.
La lansarea candidaților liberalilor suceveni au participat parlamentarii suceveni Ioan Balan, Dumitru Pardău, Sanda-Maria Ardeleanu, Radu Surugiu și Steliana Miron, precum și lideri ai PNL din județele Moldovei. De la eveniment a lipsit deputatul PNL de Suceava Alexandru Băișanu.
După intonarea imnului național și a imnului partidului, liderul PNL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, le-a transmis tuturor celor prezenți că „aici pe scenă avem armata pregătită să intre în bătălia pentru alegerile locale”. Discursurile de ieri ale liderilor liberali care au luat cuvântul au pus accent în special pe unitatea partidului și pe necesitatea ca liberalii să fie uniți pentru a putea câștiga alegerile locale, iar apoi alegerile parlamentare din toamna acestui an.
Lansarea candidaților PNL la funcția de primar în localitățile județului Suceava a fost deschisă de președintele Organizației Județene Suceava a PNL, senatorul Gheorghe Flutur, care i s-a adresat primarului municipiului reședință de județ, Ion Lungu, cu cuvintele: ”Ioane, ne trebuie o sală mai mare. A rămas mică Casa de Cultură pentru PNL!”. În calitate de gazdă, i-a invitat să-și transmită mesajele către liberalii suceveni atât pe oaspeții de la organizațiile PNL din județele vecine, cât și pe unii dintre candidații și liderii locali.
Dumitru Pardău i-a îndemnat pe liberali să ducă la capăt fuziunea între fostele PDL și PNL
Primul care a fost invitat să ia cuvântul a fost prim-vicepreședintele coordonator al PNL Suceava, deputatul Dumitru Pardău, acesta dându-le asigurări celor doi copreședinți ai liberalilor că au venit într-un județ în care PNL va avea majoritatea în Consiliul Județean, președintele și vicepreședinții acestei instituții. „Vă asigur că după 5 iunie vom avea primar în majoritatea comunelor, în principalele orașe, astfel încât să se întâmple din nou ceea ce își doresc sucevenii, și anume ca după patru ani să continuăm dezvoltarea acestui județ și să implementăm proiecte pentru bunăstarea locuitorilor”, a spus Pardău. El a subliniat că PNL prezintă pentru aceste alegeri locale cei mai buni candidați pentru funcțiile de primar și cea de președinte al Consiliului Județean, „iar acest lucru îl spun oamenii”. Dumitru Pardău i-a îndemnat pe liberalii suceveni să fie uniți pentru că doar în acest fel PNL va conduce din nou județul Suceava. Pardău a adresat rugămintea către candidați „să împrospăteze partidul”, prin listele de consilieri locali pe care le vor prezenta, dar în mod special să ducă la capăt procesul de fuziune între fostele PNL și PDL.
Ioan Balan și-a reafirmat susținerea totală față de PNL
Printre cei invitați să se adreseze liberalilor a fost și deputatul Ioan Bălan, pe care Flutur l-a numit ”camaradul său de cursă lungă”. Ioan Balan a explicat din nou, pentru toți cei prezenți, de ce a făcut un pas înapoi pentru ca în competiția electorală pentru Primăria Suceava să intre pentru PNL Ion Lungu. ”Doi candidați pe dreapta, Ioan Balan, din partea PNL, și Ion Lungu, independent, deschideau calea candidatului PSD. Am făcut un pas înapoi pentru ca PNL să câștige alegerile. Vreau ca pe 5 iunie să avem primar liberal la Suceava și președinte la Consiliul Județean”, a afirmat deputatul Balan. El a mai spus că în politică trebuie să și demonstrezi că într-adevăr lași orgoliile deoparte, atunci când interesul partidului o cere, nu doar s-o spui și să ceri acest lucru celorlalți. Parlamentarul a reafirmat că echipa pe care a construit-o în partid va munci în continuare pentru câștigarea alegerilor. ”Restul poveștilor pe care le mai auziți, că aș vrea să mai fac, să mai dreg ceva în afara partidului rămân povești”, a spus răspicat Ioan Balan. El a mai precizat că la alegerile locale nu va candida, nici pentru Consiliul Local Suceava, nici pentru Consiliul Județean.
Flutur: ”Să vă apărați liderii când adversarii îi atacă”
În calitate de candidat la Consiliul Județean Suceava, Gheorghe Flutur a arătat că PNL pornește în competiția electorală cu 53 de primari în funcție, dintre care trei în municipii, șase în orașe și 44 în comunele județului Suceava și a făcut apel la toți membrii și simpatizanții PNL să privească ”serios și pragmatic” această campanie. Flutur și-a prezentat obiectivele pe care le are în calitate de candidat la președinția CJ, cel mai important fiind acela de a câștiga 50%+1 dintre voturile sucevenilor ”pentru a guverna județul singuri, fără «cârje»”. ”Trebuie să facem un efort uriaș ca să câștigăm”, a spus Flutur. Liderul PNL le-a cerut tuturor ”să vă apărați liderii când adversarii îi atacă” și a precizat că cei care doresc să candideze în toamnă la alegerile parlamentare trebuie să se implice serios în câștigarea alegerilor locale, pentru a fi susținuți, la rândul lor.
Numărul mare de membri și simpatizanți PNL prezenți ieri în sala mare a Casei Culturii a fost apreciat de copreședintele PNL Vasile Blaga drept o nouă confirmare a faptului că Suceava este fief liberal, așa cum consideră că au dovedit-o și alegerile prezidențiale din 2014, când în județul Suceava Klaus Iohannis a avut cel mai mare număr de voturi în ambele tururi de scrutin. Blaga i-a mulțumit public deputatului Ioan Balan pentru loialitatea pe care a demonstrat-o întotdeauna față de partid, pentru modul în care s-a implicat în activitatea politică și le-a amintit tuturor celor prezenți că este unul dintre cei doi parlamentari ai fostului PDL care și-au câștigat colegiile în alegerile din 2012, la nivel național.
Ion Lungu: „Pentru mine lucrul cel mai important e că peste 50% dintre suceveni apreciază că la primărie lucrurile merg într-o direcție bună”
În discursul său, Ion Lungu a ținut să le mulțumească liberalilor și tuturor sucevenilor pentru privilegiul de a candida pentru un nou mandat de primar al Sucevei. „Datorită vouă am această onoare mare să fiu candidatul PNL pentru Primăria Suceava”, a spus Ion Lungu. Făcând referire la municipiul Suceava, el a spus că își dorește continuitate pentru modernizarea orașului. „Suntem în a doua etapă de modernizare a Sucevei, modernizare care a început în anul 2004. An de an s-au întâmplat lucruri bune pentru Suceava. Iar pentru mine, acest lucru este demonstrat când sucevenii plecați de foarte mulți ani din țară vin înapoi acasă, vin în audiență la mine și îmi mulțumesc pentru cum s-a schimbat orașul. De asemenea, pentru mine cel mai important lucru este acela că peste 50% dintre suceveni apreciază că lucrurile la Primăria Suceava merg într-o direcție foarte bună, lucru care pe mine mă onorează”, a spus Ion Lungu. El a subliniat că aceste aspecte, dar și realizările din ultimii 12 ani și programul politic pentru viitor îl fac să ceară „cu respect” un nou mandat de primar al Sucevei. În finalul discursului său, Ion Lungu i-a oferit un buchet de flori Alinei Gorghiu, precizând că aceasta este pe jumătate suceveancă, având în vedere că soțul acesteia este din Suceava.
Alina Gorghiu: „PNL Suceava este o organizație cu mentalitate de partid mare”
Copreședintele PNL Alina Gorghiu a ținut, în primul rând, să-i felicite pe liberalii suceveni pentru că au o organizație „cu mentalitate de partid mare”. Alina Gorghiu a subliniat faptul că PNL este în momentul de față cel mai mare partid din România, adăugând că o bucură faptul că la Suceava vede „oameni mândri că sunt membri ai acestui partid”. Gorghiu a arătat că în noul PNL s-a reușit să se treacă peste toate orgoliile care au existat și peste incompatibilitățile între persoane, și că „oamenii înțelepți” au putut să privească spre viitor fără a repeta greșelile din trecut. Ea a precizat că alegerile prezidențiale au constituit o primă provocare pentru „acest partid mare”, însă validarea de facto a PNL va veni după alegerile locale din acest an. Alina Gorghiu le-a transmis liberalilor să nu asculte „defăimările” făcute la adresa PNL, cum ar fi că partidul „e rupt în șapte bucăți”, că PNL scade în sondaje câte 10% pe zi sau că nu are șanse să câștige alegerile. „Nici una dintre aceste afirmații nu poate să prindă contur într-o comunitate de dreapta cum este județul Suceava”, a spus Gorgiu, care a amintit că soțul ei este din Suceava și că prin aceasta va aduce cel puțin 30 de voturi, în municipiu, pentru PNL și pentru funcția de primar. Nu în ultimul rând, Alina Gorghiu i-a rugat pe Gheorghe Flutur și pe Ion Lungu să țină cont de propunerea făcută de ea, și anume ca 30% din locurile eligibile de pe listele pentru Consiliul Județean și Consiliul Local Suceava să fie ocupate de femei.
Blaga: ”Să schimbe toți prefecții, nu doar pe zece! Cum poți să ai încredere în prefecți puși de Ponta?”
În scurtul discurs pe care l-a ținut la lansarea candidaților, Blaga le-a mulțumit primarilor ”că nu s-au lăsat cumpărați pe bani publici”, aluzie la cei care au migrat la PSD pe motiv că astfel primesc bani pentru localitățile lor.
Copreședintele PNL a fost extrem de virulent la adresa liderului PSD, Liviu Dragnea, despre care a spus că practică un ”șantaj la vedere” față de Guvern, și în același timp a apreciat acțiunea premierului Dacian Cioloș, de a schimba zece prefecți. ”Să schimbe toți prefecții, nu doar pe zece! Sper să continue acțiunea în ritm accelerat. Cum poți să ai încredere în prefecți puși de Ponta?”, a spus Vasile Blaga.
Același punct de vedere l-a exprimat și copreședintele Alina Gorghiu, în conferința de presă organizată înainte de lansarea candidaților, când a declarat că interpretează schimbarea prefecților ”ca un început de depesederizare a administrației publice din România”, cu mențiunea că aceasta a fost una dintre solicitările PNL pentru votul de învestire a Cabinetului Cioloș.
Vasile Blaga i-a transmis lui Liviu Dragnea, de la Suceava, că nu se poate ”să fii și cu slana în pod și cu sufletu-n rai”.
Copreședintele PNL a avut un mesaj și ”pentru cei care nu sunt astăzi aici și mai cred că pot face valuri în PNL Suceava”: ”Să stea acasă”. Singurul parlamentar PNL de Suceava care a lipsit de la evenimentul de ieri a fost Ștefan Alexandru Băișanu.
Primarii și candidații PNL fac apel la unitate pentru câștigarea alegerilor
Primul dintre primarii liberali care a luat cuvântul a fost cel din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, acesta ținând să le transmită membrilor PNL că deși a fost unul dintre liberalii sceptici cu privire la posibilitatea formării „marelui PNL”, acum poate să spună că s-a înșelat în această privință. „Acum aveți în fața dumneavoastră o echipă de oameni hotărâți să facă mai mult și mai bine pentru localitățile lor. Și sunt convins că vom trimite în Consiliul Județean Suceava suficienți consilieri PNL pentru a avea președinte liberal și pentru a avea o guvernare liberală în județul Suceava care să aducă sucevenilor mai mult bine”, a spus Ursaciuc. El a adăugat că România merită normalitate și bunăstare, motiv pentru care la alegerile generale din toamnă, liberalii vor trimite suficienți reprezentanți în Parlamentul României pentru ca țara să fie condusă de un Guvern liberal, care să aducă normalitate și prosperitate pentru români.
Prezentat ca „un alt stâlp al liberalismului” din județ, primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a făcut un apel la unitate „în jurul președintelui Gheorghe Flutur” pentru ca acesta să câștige șefia Consiliului Județean. Negură a amintit de numărul mare de proiecte pe care Gheorghe Flutur le-a realizat în mandatul său de președinte al CJ Suceava, adăugând că nu același lucru se poate spune și despre ceea ce s-a realizat în actualul mandat.
„Trebuie să reamintim de proiectele pentru aeroport, de continuarea lucrărilor la centura Sucevei, dar și de pârtia de schi pe Rarău, toate acestea fiind la nivel de conservare în actualul mandat. De patru ani nu s-a mișcat nimic, și vorbesc de investiții și de noi locuri de muncă”, a precizat Negură. El i-a îndemnat pe liberali să meargă din casă în casă pentru a le explica sucevenilor ce s-a întâmplat în mandatul de președinte al CJ al lui Gheorghe Flutur și ceea ce s-a întâmplat în județ în ultimii patru ani. „Trebuie să fim uniți, să lăsăm orgoliile și sunt sigur că vom câștiga și alegerile locale și pe cele parlamentare”, a spus Mihăiță Negură. Dintre primarii PNL care au mai luat cuvântul a fost și cel din Vatra Dornei, Ilie Boncheș, despre care Gheorghe Flutur a spus că a revenit în echipa liberală, după ce își declarase independența politică.
Ilie Boncheș a promis că va fi alături de dorneni și în viitorul mandat, subliniind că principalul proiect al său va fi aducerea gazului în municipiul Vatra Dornei. „Pentru aceasta trebuie să fim sprijiniți, pentru că e problema cea mai mare a dornenilor. Promit că voi fi alături de ei, iar împreună suntem o forță”, a spus Boncheș, declarația acestuia făcându-l pe Gheorghe Flutur să spună că „administrația PSD a ars gazul degeaba în ultimii patru ani”.
În ceea ce-l privește pe preotul Liviu Mihăilă, candidatul PNL pentru Primăria Fălticeni, acesta a afirmat că este pregătit să se suspende din preoție pentru ca timp de patru ani să fie în slujba fălticenenilor. „Ne pregătim să luptăm cu cei din PSD. Eu nu voi veni cu jigniri, cum vor face ei, și voi răspunde răului cu binele”, a spus Liviu Mihăilă, care a adăugat că Fălticeniul trebuie să devină un oraș puternic, dezvoltat din punct de vedere cultural. Printre primarii care au luat cuvântul a fost și cel din Fălticeni, Angelica Fădor, aceasta spunând că echipa de candidați PNL are ceea ce își doresc sucevenii. „Oamenii vor fapte și nu vorbe, hărnicie, modestie și să fie ascultați de noi”, a spus Angelica Fădor, care a adăugat că PNL va câștiga alegerile din județul Suceava.
Localitatea | Candidat |
Mun Suceava | Ion Lungu |
Mun Câmpulung Mold | Mihăiță Negură |
Mun Vatra Dornei | Ilie Boancheș |
Mun Fălticeni | Liviu Mihăilă |
Oraș Gura Humorului | Marius Ursaciuc |
Oraș Siret | Adrian Popoiu |
Oraș Solca | Valeruț Țăranu Hofnar |
Oraș Broșteni | Nicolae Chiriac |
Oraș Liteni | Tomiță Onisii |
Oraș Salcea | Ilie Lungu |
Oraș Cajvana | Gheorghe Savu |
Oraș Dolhasca | Decebal Isachi |
Oraș Frasin | Constantin Volanschi |
Oraș Milișăuți | Mihai Vițega |
Oraș Vicovu de Sus | Iulian Schipor |
Adâncata | Viorel Cucu |
Arbore | Ionel Hrincescu |
Baia | Mihail Cîrlan |
Bălcăuți | Vasile Șoiman |
Bălăceana | Alexandru Olar |
Berchișești | Nicolai Horga |
Bilca | Zaharia Rusu |
Bogdănești | Traian Rogojină |
Boroaia | Alexandru Pei |
Bosanci | Anton Curic |
Botoșana | Ioan Ghiață |
Breaza | Petrică Botnar |
Brodina | Vasile Uhliuc |
Bunești | Gheorghe Beraru |
Burla | Viorel Pintiliuc |
Cacica | Petru Tudosi |
Calafindești | Adrian Frîncu |
Capu Câmpului | Gheorghe Obreja |
Cârlibaba | Gabriel Michael Danciu |
Ciocănești | Radu Ciocan |
Ciprian Porumbescu | Gheorghiță Moldoveanu |
Comănești | Grigoraș Păstrăv |
Cornu Luncii | Ion Ciurlă |
Coșna | Iliuță Ivan |
Crucea | Ioan Nicolescu |
Dărmănești | Dan Chidoveț |
Dolhești | Cătălin Darabă |
Dorna Arini | Mirel Nituca |
Dorna Candrenilor | Mafteiu Candrea |
Dornești | Gheorghe Luța |
Drăgușeni | Vasile Rusu |
Drăgoiești | Adrian Brădățan |
Dumbrăveni | Cristian Cârlig |
Fântâna Mare | Costică Ștefănoaia |
Fântânele | Vasile Hîj |
Forăști | Doru Scutaru |
Frătăuții Noi | Constantin Galan |
Frătăuții Vechi | Viorel Chiraș |
Frumosu | Maftei Tiron |
Fundu Moldovei | Tudor Zdrob |
Gălănești | Elena Coroamă |
Grămești | Tudor Tănasă |
Grănicești | Sorin Simionese |
Hânțești | Costel Codău |
Hartop | Toader Grădinariu |
Horodnic de Jos | Petrică Onica |
Horodnic de Sus | Valentin Luța |
Horodniceni | Neculai Florea |
Iacobeni | Angelica Fădor |
Iaslovăț | Ion Cotoară |
Ilișești | Răduțu Florinel Avasaloaie |
Ipotești | Augustin Sorin Tofan |
Izvoarele Sucevei | Mihail Mechno |
Mălini | Vasile Mitocaru |
Marginea | Dumitru Nichitean |
Mănăstirea Humorului | Constantin Moldovan |
Mitocu Dragomirnei | Danuț Solcanu |
Moara | Constantin Prodaniuc |
Moldova Sulița | Petru Jecalo |
Moldovița | Traian Iliesi |
Mușenița | Radu Tudoran |
Ostra | Diana Ailenei |
Panaci | Andrei Acatrinei |
Pârteștii de Jos | Constantin Maricel Strugaru |
Păltinoasa | Cristian Carpiuc |
Pătrăuți | Vasile Breabăn |
Poiana Stampei | Gheorghe Țiganea |
Poieni Solca | Sorin Nicolae Galiș |
Pojorâta | Constantin Cozmaciuc |
Preutești | Lucian Ionuț Rusu |
Putna | Gheorghe Coroamă |
Rădășeni | Nicolae Perju |
Rîșca | Viorel Handragel |
Sadova | Mihai Oțcu Constantinescu |
Satu Mare | Ștefan Cramarciuc |
Siminicea | Vasile Clim |
Slatina | Ilie Gherman |
Straja | Vasile Juravle |
Stroiești | Ion Moroșan |
Stulpicani | Vasile Zamcu |
Sucevița | Mihai Hrehorciuc |
Șaru Dornei | Cătălin Iordache |
Șcheia | Vasile Andriciuc |
Șerbauti | Cătălin Sănduleac |
Todirești | Mugurel Bocancea |
Udești | Cristinel Vasile Plăcinta |
Ulma | Vasile Tcaciuc Hudema |
Vadu Moldovei | Vasile Sofronie |
Valea Moldovei | Vasile Floriștean |
Vama | Nicolai Baltag |
Vatra Moldoviței | Virgil Saghin |
Verești | Constantin Tololoi |
Vicovu de Jos | Gheorghe Corneliu Carcea |
Voitinel | Alexandru Crăciun |
Volovăț | Dragoș Hîj |
Vulturești | Mihai Grădinaru |
Zamostea | Vasile Haliuc |
Zvoriștea | Răzvan Orhei |








