Aristoteles Workshop și-a ales câștigătorii



Scurtmetrajele documentare „The Bed is Broken” și „The Doge’s Palace” au fost recompensate cu marele premiu al celei de-a șaptea ediții Aristoteles Workshop, condus de Dan Nuțu, care s-a desfășurat la Vama, în Bucovina, informează organizatorii.
Cu puțin înaintea premierelor, cei 12 participanți de anul acesta, strânși din toate colțurile Europei de Est, la Casa Călin, își pregăteau intens debutul în fața unor reprezentanți ai industriei filmului european, organizatori de festivaluri, regizori și critici de film.
Experții Jacques Deschamps și Tania Rakhmanova, doi regizori care au ghidat echipele pe parcursul ultimelor trei săptămâni și au continuat munca regizorilor Rafi Pitts și Jeroen Berkvens din primele două săptămâni de workshop, au vorbit despre aceste emoții: „Marea lor provocare a fost aceea de a realiza un film de la zero, într-un loc de care erau complet străini. Dar tocmai această provocare s-a transformat într-un mare beneficiu, pentru că au descoperit un mod cu totul nou de a gândi și construi un film, conștienți că fiecare pas pe care îl fac și fiecare cadru pe care îl trag îi poate costa scump la sfârșit, atunci când vor fi jurizați exact de oamenii cu care speră să lucreze pe viitor”, spune Jacques Deschamps.
Din juriu au făcut parte regizorii Cristi Puiu și Stere Gulea, alături de André de Margerie (directorul departamentului de Relații Internaționale al televiziunii ARTE France) și Treasa O’Brien (producătorul festivalului Open City London Documentary).
„Un film grozav și o compoziție impresionantă”
Scurtmetrajul „The Doge’s Palace” urmărește povestea unui grup de muncitori CFR care, de 25 de ani, împart același vagon de dormit, pe care l-au transformat într-o „casă departe de casă”, în ciuda condițiilor spartane pe care le înfruntă zi de zi. Pentru fiecare dintre protagoniști, apartenența la micul grup oferă mai multă siguranță de sine și împlinire decât propriile familii, pe care le revăd doar ocazional. De aici pornește o solidaritate emoționantă: iarna, când, în vagonul lor temperatura poate scădea la -25 de grade, ei fac cu rândul nopți albe, întreținând focul pentru ca ceilalți să nu degere în somn. A doua zi, străjerul rămâne în pat, iar munca lui este făcută de restul grupului. „The Doge’s Palace” a fost realizat de Julia Groszek (regizor, Polonia), alături de Cristi Moldovan (imagine, România) și Letiția Ștefănescu (montaj, România).
„Faptul că, într-un timp atât de scurt, ei s-au apropiat așa de mult de un grup de bărbați de 45 de ani, încât aceștia și-au deschis sufletul în fața camerei, este uimitor. Este un film grozav și o compoziție impresionantă”, menționează regizorul Jacques Deschamps.
Pentru Cristi Puiu, „The Bed is Broken”, cel de-al doilea documentar câștigător, este o combinație între unicitatea locurilor și a oamenilor din Vama și atmosfera filmelor lui Tarkovsky: filmul explorează prietenia dintre doi mici exploratori ce cutreieră ruinele unei mine părăsite, culegând firimiturile de fier vechi ce au scăpat „profesioniștilor”. Căutarea lor este îngreunată de lungile pauze de joacă, ce implică geamuri sparte, bătăi cu șipci de lemn și bombardamente cu cataloage vechi, lipsite de poze, dar pline de cuvinte complicate. Inconștienți de pericolul la care se expun, copiii visează cu voce tare la bunătățile pe care și le vor permite odată ce vând „marfa”. Regia aparține Ralucăi Răcean-Gorgos, montajul, lui Dan Ștefan Pîrlog, iar imaginea a fost realizată de Ana Maria Vijdea.
„Alegerea Ralucăi, Anei și a lui Dan de a nu menționa locul din care provin copiii și nici încotro se îndreaptă ei la sfârșitul zilei este o metodă foarte inteligentă de a ne face să medităm asupra cauzelor violenței pe care ei o îmbrățișează cu seninătate”, apreciază și Jacques Deschamps.
Realizări inedite
În competiție a mai fost prezentat „Pink Salon”, care urmărește încercarea unui tânăr hairstylist de a evada din monotonia mediului rural, acolo unde ideea de distracție alternează între berea consumată în barul de la șosea și jocul „la aparate”. În ciuda insistențelor familiei și amicilor, el își abandonează clientela fidelă din satul Vama și pornește spre Cluj, dornic să realizeze și altceva în afară de coafuri de nuntă, dar mai ales nerăbdător să guste din plăcerea de a ajunge acasă „abia dimineață”. Regia filmului este semnată de Xandra Popescu (România), imaginea, de Simona Jerala (Slovenia), iar montajul, de Emanuela Iorga (Republica Moldova).
O realizare inedită o reprezintă scurtmetrajul „dOGS”, ce surprinde o parte din viața unei stâne pierdute prin munții Bucovinei, văzute prin ochii câinilor ce păzesc turma de primejdiile pădurii, singura lor răsplată fiind o „dragoste dură” primită de la un stăpân, pentru care sunt dispuși în orice clipă să își dea viața. „dOGS” reprezintă munca regizorului român Tudor Botezatu, a Vandei Volic (Croația), care semnează imaginea, și a lui Terezei Adamkova (Cehia), care semnează montajul.
Aristoteles Workshop (AW) este un atelier anual de film documentar în care profesioniști ai industriei filmului european îndrumă 12 tineri din Europa Centrală și de Est în crearea propriului documentar de 30 de minute. Anul acesta, pentru a treia oară consecutiv, AW a avut loc la Vama, în județul Suceava. În perioada 20 august – 23 septembrie, opt participanți din România au lucrat alături de alți cinci colegi din Cehia, Polonia, Slovacia, Republica Moldova și Croația.
Jacques Deschamps este unul dintre cei mai importanți documentariști francezi, absolvent al prestigiosului Institut de înalte studii cinematografice din Franța, este autor-realizator a 15 filme documentare, printre care „La Ville d’Hugo” (1987), „Le Regardébloui” (1988), „Canova mutilé” (1992), „La Victoire de Cézanne” (2006), a cinci scurtmetraje și trei lungmetraje de ficțiune – „Méfie-toi de l’eau qui dort” (1996, premiat la Festivalul de la Veneția), „La Fille de son père” (2001), „Dinle Neyden” (Turcia, 2008) – și a unei „ficțiuni documentate” – „Don Quichotte ou les mésaventures d’un homme en colère” (2005). Este profesor la celebra școală de film Fémis și la Cinédoc (Annecy), Grenoble-Lussas.
Tania Rakhmanova a realizat peste 20 de documentare pe teme istorice și politice, printre care „La prise du pouvoir par Vladimir Poutine”, nominalizat la premiile Emmy, în 2006 (realizat pentru canalul ARTE), „The alternative Rock and Roll Years” (2003, trei documentare realizate împreună cu Discovery international), „Les Aventures du Grand Blond dans le Grand Nord” (1990, cu Pierre Richard), coproducție Rusia-Franța 2012 etc.
În ultimii șase ani, filmele produse de AW au fost selecționate și premiate la festivaluri de prestigiu: Cannes, Locarno, Leipzig, Nyon, IDFA Amsterdam, Namur, Montpellier, Sarajevo, Trieste etc. Susținut de Canalul ARTE/France, alături de Centrul Național al Cinematografiei, programul oferă participanților un triplu beneficiu: să învețe, să producă un film și să fie promovați ca cineaști.
Pe parcusul celor șase ediții precedente, trainingul a fost susținut de nume importante din industrie: celebrul regizor iranian Rafi Pitts (ale cărui filme au participat în competițiile festivalurilor de la Berlin, Veneția etc.), Thierry Garrel (fostul șef al Departamentului de Film Documentar al canalului TV ARTE/ France), Nino Kirtadze (regizoare de filme documentare, fostă consilieră a președintelui georgian și jurnalist de război), Jennifer Fox (una dintre cele mai controversate și premiate regizoare și producătoare de documentare), documentariștii olandezi John Appel și Jeroun Berkvens, Simon Brook (producător, regizor, membru al Academiei Britanice de Film și Televiziune), Marijke Rawie (președinte ExpertDocs), Michal Bregant (decanul universității FAMU din Praga), Steven Ascher și Jeanne Jordan (documentariști nominalizați la Oscar, premiați la Sundance și câștigători ai premiului Peabody), Martichka Bozhilova (producător AGITPROP, Bulgaria) și commissioning editors de la canalul Arte/France.
Ana OBRETIN,
ana.obretin@mediafax.ro