Aripile fluturilor

Un elev din clasa a V-a colecționa nimfe de fluturi. Nimfa sau coconul, ori crisalida, este casa în care stau fluturii înainte de a învăța să zboare. Băiatul de care v-am pomenit păstra aceste nimfe în pod. În fiecare zi, după ce se întorcea de la școală, alerga în pod pentru a observa nimfele pe care le adunase. Iar miracolul vieții s-a produs chiar sub ochii lui. Un fluture nou-născut se lupta din greu ca să iasă din cocon și să-și încheie metamorfoza. Mai întâi a perforat coconul, apoi i-au trebuit ore întregi de eforturi pentru a mări spărtura și în cele din urmă pentru a ieși la lumină. Curând, fluturele nou-născut și-a întins aripile și și-a luat zborul în adierea dimineții. Băiatul nostru avu însă o idee pe care o credea foarte bună. Avea să îi scutească pe ceilalți fluturi de atâta trudă și luptă. Când următorul a încercat să iasă din cocon, copilul i-a tăiat o spărtură largă, încât să poată ieși cu ușurință în noua lui lume. Dar fără a fi trecut prin acele ore de efort, fluturele slăbit nu a găsit puterea de a zbura, așa cum ar fi stat în firea lucrurilor. Băiatul se aștepta ca în câteva ore aripile fluturelui să se deschidă în toată splendoarea, dar nu s-a întâmplat așa. În loc să devină o ființă liberă, gata de zbor, fluturele și-a petrecut cele câteva ceasuri de viață târând pe pământ un trup umflat și aripi veștede. Ceea ce nu înțelesese copilul, bine intenționat de altfel, dar grăbit și nechibzuit, era că tocmai acel cocon în care fluturele era întemnițat și efortul pe care acesta trebuia să-l facă pentru a ieși prin mica deschizătură erau metoda lui Dumnezeu de a împinge fluid din corpul fluturelui în aripi, astfel încât ele să fie gata de zbor odată ce fluturele se elibera din cocon. Uneori greutățile sunt exact ceea ce ne trebuie în viață. Dacă Dumnezeu ne-ar permite să trecem prin viață fără a întâlni nici un obstacol, ne-ar schilodi. Nu am mai fi atât de puternici pe cât suntem. Și nu am putea zbura niciodată.
(Preluare din vol. Vitamine duhovnicești, Anthony M. Coniaris)