Arhivele PCR Suceava, uitate într-un depozit de lângă Aeroport



Arhivele PCR Suceava, uitate într-un depozit de lângă Aeroport
Arhivele PCR Suceava, uitate într-un depozit de lângă Aeroport

– Peste 200.000 de dosare ale membrilor PCR din județul Suceava se află depozitate într-o fostă subunitate militară
– Arhiva din Suceava a PCR conține documente în care se regăsesc întreaga activitate a celor care au fost membri PCR, carnetele de membru, dosare de primire și de excludere din PCR, precum și dosare ale cadrelor de partid
Întreaga istorie, în acte, a perioadei comuniste din județul Suceava, se află uitată, de mai bine de doi ani, într-un spațiu impropriu pentru depozitare, situat în apropierea Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare”. Sute de mii de dosare ale sucevenilor care în perioada 1944-1989 au făcut parte din Partidul Comunist Român sunt ținute în momentul de față într-o fostă subunitate militară, loc în care, pe lângă faptul că sunt supuse degradării fizice, nu pot fi analizate de către istoricii care studiază această perioadă. Potrivit spuselor directorului secției din Suceava a Arhivelor Naționale, Ioan Scripcariuc, întreaga arhivă a PCR Suceava depozitată lângă aeroport conține peste 200.000 de dosare, adică aproximativ 2.000 metri liniari de documente. În toate aceste dosare se regăsesc, în detaliu, întreaga activitate a celor care au fost membri PCR, carnetele de membru, dosare de primire și de excludere din PCR, precum și dosare ale cadrelor de partid. „După anul 1989, arhivele PCR au rămas în subsolul palatului administrativ al județului, clădire în care își desfășura activitatea Comitetul Județean al PCR. După revoluție, toate documentele au fost strânse de prin birouri, și au fost depozitate într-un spațiu de la subsolul palatului administrativ, având în vedere că nu exista un spațiu pe care să-l amenajăm pentru ca aceste acte să fie depozitate în condiții cât de cât bune”, a spus Ioan Scripcariuc. El a precizat că întreaga arhivă a PCR a stat depozitată în palatul administrativ până în anul 2002, când cele 100 de tone de documente au fost transportate în fosta subunitate militară de lângă aeroport. Directorul Arhivelor Naționale din Suceava a spus că deși au trecut 16 ani de la Revoluția din 1989, nici până în momentul de față arhivele PCR nu au putut fi analizate și inventariate. Operațiuni care nici la ora actuală nu pot fi efectuate, având în vedere că toate documentele sunt stivuite în aproape 10 încăperi ale fostei subunități, unde istoricii și specialiștii Arhivelor Naționale nu au condițiile necesare pentru analiza dosarelor. „Din 1989 aceste documente au intrat în administrarea Arhivelor Naționale, însă din lipsa spațiului ele nu au putut fi prelucrate. Acum ele stau depozitate pe jos, și nu putem face nimic pentru a asigura condițiile ca ele să fie analizate”, a spus Scripcariuc. El a mai precizat că până în prezent, singurii care s-au arătat interesați de arhivele PCR au fost istoricii, care au dorit să studieze perioada comunistă din județul Suceava, însă nici aceștia nu au avut sorți de izbândă din cauza lipsei spațiilor pentru cercetare. „Deocamdată starea lor este destul de bună, însă condițiile în care stau nu sunt dintre cele mai bune. Trebuie să se știe, totuși, că lângă aeroport este depozitată o întreagă istorie în acte a unui întreg regim, cu o importanță deosebită”, a spus Ioan Scripcariuc. Nu în ultimul rând, el a ținut să precizeze că în situația în care Parlamentul va adopta proiectul de lege al lustrației, cei interesați vor putea analiza documentele din arhivele PCR, însă, doar dacă „cineva va face demersurile pentru ca aceste dosare să poată fi depozitate în niște spații adecvate”.


Arhivele PCR Suceava, uitate într-un depozit de lângă Aeroport
Arhivele PCR Suceava, uitate într-un depozit de lângă Aeroport
Arhivele PCR Suceava, uitate într-un depozit de lângă Aeroport
Arhivele PCR Suceava, uitate într-un depozit de lângă Aeroport
Arhivele PCR Suceava, uitate într-un depozit de lângă Aeroport
Arhivele PCR Suceava, uitate într-un depozit de lângă Aeroport