Arhimandritul Dometian, stareț al Mănăstirii Neamț (1823-1834)

După mutarea din viață a starețului Ilarie († 1823), obștea Mănăstirii Neamț a ales întâistătător, povățuitor și duhovnic pe arhimandritul Dometian.
Acest venerabil stareț era transilvănean, din ținutul Brașovului. Către sfârșitul secolului XVIII și-a închinat viața lui Hristos în marea lavră, devenind un călugăr înțelept și ascultător. În acea vreme, Mănăstirea Neamț era vestită în întreaga Peninsulă Balcanică și în toate țările ortodoxe. Faima marelui stareț Paisie, ca și a vieții duhovnicești de aici, atrăgea călugări aleși din toate colțurile țărilor române, ca și din Rusia, Grecia, Serbia și Bulgaria. Din țară, la Neamț, cei mai numeroși erau călugării moldoveni (circa 80%), apoi transilvăneni (5-10%) și puțini „vlahi” din Țara Românească. Iar de peste hotare veneau, îndeosebi, călugări din Ucraina și Rusia; apoi călugări greci, macedoneni și sârbi din Muntele Athos.
Monahul Dometian a făcut ascultare mai întâi la bucătărie, la vite și la biserică. Apoi a lucrat în tipografie, ajutând la legatul cărților și la răspândirea lor, mai ales în Transilvania. Învrednicindu-se de harul preoției, a ajuns în puțină vreme duhovnic iscusit. Iar în anul 1823, văzându-l părinții „foarte iscusit la minte și vrednic de a povățui”, l-au ales stareț.
De la început, arhimandritul Dometian s-a dovedit a fi un bun părinte duhovnicesc, râvnitor la cele dumnezeiești, chivernisitor în cele mănăstirești, iubitor de frați și de învățătură, înnoitor de biserici și milostiv cu cei săraci. El a continuat opera de înnoire a vieții duhovnicești din marea lavră, începută de starețul Ilarie după cumplita răscoală din anii 1821-1822. Mai întâi a adunat în mănăstire pe toți călugării risipiți prin păduri și metoace de frica turcilor. Apoi a rânduit duhovnici aleși, spovedanie săptămânală, prezență regulată la biserică și ascultare în tăcere și rugăciune. Sub starețul Dometian, obștea Mănăstirii Neamț cu toate schiturile ei număra până la 600 de călugări.
În aceeași măsură s-a îngrijit și de înnoirea mănăstirii și a schiturilor jefuite și arse de turci. Astfel, a restaurat biserica voievodală din incintă, ctitorită de Ștefan cel Mare (1497), și a zidit alături a doua biserică închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. A refăcut chiliile din partea de sud a incintei, precum și Mănăstirea Secu, aproape în întregime mistuită de foc, iar la Schitul Sihăstria a zidit din nou biserica de piatră și două corpuri de chilii.
Starețul Dometian a dezvoltat, de asemenea, și tipografia Mănăstirii Neamț. Era singura tipografie bisericească din Moldova și se cereau cărți de cult și de folos sufletesc peste tot la bisericile și mănăstirile din țară, ca și la parohiile ortodoxe din Transilvania, începând de la Brașov și Țara Bârsei, până la Sibiu, Năsăud, Munții Apuseni și Maramureș. Aceste cărți se distribuiau gratuit la mănăstiri, schituri și la bisericile sărace. O bună parte din cărți se transportau de călugări, cu porunca starețului, peste Carpați, la frații români din Transilvania. Aceasta a fost dintotdeauna o datorie creștinească de onoare pentru obștea Mănăstirii Neamț.
Povățuind marea lavră cu multă înțelepciune timp de 11 ani și bineplăcând lui Dumnezeu, starețul Dometian s-a strămutat la cele veșnice în toamna anului 1834.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 349-350)