Solicitare

Arhiepiscopia Tomisului a cerut Lumină Sfântă de la Suceava

Lumina Harică adusă de la Mormântul lui Iisus din Ierusalim la Suceava va ajunge și la Învierea de la malul mării. Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a solicitat Consiliului Județean Suceava, organizatorul programului „Paștele în Bucovina”, să dea Lumină și pentru „Paștele la malul mării”, organizat pe litoral.
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că a transmis solicitarea către ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, care va decide dacă acceptă sau nu.
„Au cerut să vină cu un avion special pe aeroportul Suceava, să ia Lumină de la noi”, a spus Flutur.
Lumina Sfântă va fi adusă la Suceava de la Ierusalim în Sâmbăta Paștelui, de o delegație din care vor face parte Gheorghe Flutur și trei preoți suceveni. Costul cursei charter va fi suportat de parlamentarii PD-L de Suceava.
Menționăm că atât „Paștele în Bucovina”, cât și „Paștele la malul mării” sunt programe susținute de Ministerul Turismului.

Recomandări

Duminica Ortodoxiei la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, locaș al cinstitelor moaște ale Sfântului Ioan cel Nou

„Școala de azi, comuniune și comunitate în Hristos”, conferință susținută de pr. Constantin Necula la Centrul Cultural „Mitropolit Iacob Putneanul”

Mesaj la evenimentul de lansare a proiectului Centrul de Activități cu Tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” (Suceava, 11 februarie 2026)

Investiție în viitorul copiilor – Proiectul „Centrul de activități cu tineretul Sfântul Ilie Tesviteanul”, prezentat la Suceava

La împlinirea a 111 ani de la naștere, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist a fost pomenit la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava