Inițiativă

Arhiepiscopia distribuie broșuri cu istoria Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina

ÎPS Pimen: „Fondul Bisericesc a fost proprietar și nu administrator al bunurilor”
ÎPS Pimen: „Fondul Bisericesc a fost proprietar și nu administrator al bunurilor”

Parohiile ortodoxe din județul Suceava vor distribui credincioșilor broșuri cu istoria Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovina (FBORB), fundație care a revendicat 192.000 de hectare de pădure.
Inițiativa a aparținut Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care a tipărit câteva mii de broșuri, sub semnătura arhiepiscopului ÎPS Pimen, și care conțin informații despre demersurile FBORB de a intra în posesia suprafețelor de pădure revendicate.
„Broșurile au fost împărțite la toate parohiile din județ, ele urmând a fi distribuite gratuit credincioșilor, pentru a afla informații despre încercările noastre de a intra în posesia acestor păduri, care au fost în proprietatea Fondului”, a declarat arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen.
În broșura „Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei – istorie și actualitate”, ÎPS Pimen prezintă întreaga „poveste” a averilor bisericii din Bucovina, începând din anul 1775, de la ocuparea părții de Nord a Bucovinei de către Austria, și până la acțiunile din prezent în vederea obținerii pădurilor.
ÎPS Pimen susține că „Fondul Bisericesc a fost proprietar și nu administrator al bunurilor, al proprietăților sale: aceasta se înțelege și din legea privind lucrările de îngrijire a pădurilor”.
Mai mult, în broșură se arată că după desființarea Fondului Bisericesc, în anul 1949, statul român s-a intabulat ca proprietar, însă pe fișa tabulară s-a menționat că „proprietar anterior: Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei”.
„Pădurile Fondului sunt exploatate pentru finanțarea campaniilor electorale” De asemenea, ÎPS Pimen mai spune: „cauza refuzului și a tergiversării proprietăților Fondului Bisericesc nu este alta decât prelungirea timpului în vederea exploatării pădurii Fondului spre folosul politicienilor, pădurile Fondului constituind o bună sursă financiară pentru campaniile electorale și îmbogățirea celor care cumpără și vând lemn spre paguba vistieriei Statului”.
După prezentarea acestei broșuri, ÎPS Pimen a subliniat că în condițiile în care cele 192.000 hectare de teren vor ajunge în proprietatea FBORB, veniturile obținute în urma exploatării pădurilor vor fi gestionate și distribuite împreună cu reprezentanți ai ministerelor, în funcție de necesitățile județului Suceava.
„Veniturile vor fi folosite pentru rezolvarea unor probleme sociale ale județului. Iar banii nu vor fi împărțiți doar de biserică, ci împreună cu reprezentanții statului”, a declarat arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

Recomandări

A fost sfințit sediul Ocolului Silvic „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Silva Bucovina”, Câmpulung Moldovenesc

PS Nectarie: „Îndemn pe toți cei care iubesc Adevărul și Biserica să nu dea crezare zvonurilor și tulburărilor care seamănă ură și dezbinare”

PS Nectarie: „Îndemn pe toți cei care iubesc Adevărul și Biserica să nu dea crezare zvonurilor și tulburărilor care seamănă ură și dezbinare”

Parastas pentru Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen, la împlinirea a cinci ani de la mutarea la cele veșnice

Ziua Internațională a Tineretului Ortodox, sărbătorită de către tinerii din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților