Curtea de Apel Pitești a respins, aseară, recursurile celor 15 persoane acuzate de contrabandă cu țigări pe relația Republica Moldova și Ucraina, evaziune fiscală și comercializare fără drept a unor produse supuse accizării, astfel că acestea rămân în arest.
Magistrații Curții de Apel Pitești au menținut astfel măsura Tribunalului Argeș de arestare preventivă a acestora pentru 29 de zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Pe de altă parte, Curtea de apel Pitești a admis recursul procurorilor Parchetului Tribunalului Argeș la măsura Tribunalului care decisese cercetarea în libertate a altor două persoane, cu obligația măsurii de a nu părăsi localitatea, dispunând astfel arestarea preventivă a acestora pentru 29 de zile.
Potrivit reprezentanților Curții de Apel Pitești, decizia este definitivă.
La ora transmiterii acestei știri, cele 15 persoane au fost transportate cu dubele Poliției în arestul IPJ Argeș, iar cele două persoane puse inițial în libertate, în cazul cărora magistrații Curții de Apel Pitești au dispus, aseară, arestarea preventivă, au fost încarcerate.
„Să-i dea Dumnezeu lui Băsescu ce am eu aici!”
Curtea de Apel Pitești a judecat, ieri, recursurile în cazul a 17 persoane acuzate de contrabandă cu țigări pe relația Republica Moldova și Ucraina, evaziune fiscală și comercializare fără drept a unor produse supuse accizării, 15 arestate preventiv iar două cercetate în stare de libertate.
Când cei 17 arestați au fost coborâți din dube și duși în fața instanței, unul dintre ei a ridicat în sus mâinile încătușate și a exclamat: „Să-i dea Dumnezeu lui Băsescu ce am eu aici!”.
Recursul celuilalt grup de 18 persoane care s-au ocupat de contrabanda cu țigări pe relația Serbia, evaziune fiscală și comercializare fără drept a unor produse supuse accizării, în care 17 persoane au fost arestate preventiv pentru 29 de zile, iar o persoană este cercetată în libertate, va avea loc, miercuri, la Curtea de Apel Pitești, începând cu ora 10.00.
Potrivit reprezentanților IPJ Argeș, un bărbat din localitatea Oravița, județul Caraș-Severin, care nu a fost găsit la domiciliu la descinderile procurorilor și polițiștilor, s-a prezentat, luni, la Poliție, ulterior acesta fiind adus la Parchetul Tribunalului Argeș, unde a fost audiat, procurorii dispunând reținerea lui pentru 24 de ore. El a fost introdus în arestul Poliției județene Argeș, urmând ca marți să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă, iar un alt bărbat, tot din lotul „Serbia”, care nu a fost găsit acasă în timpul acțiunii anchetatorilor, este dat în urmărire generală.
Magistrații Tribunalului Argeș au emis mandate de arestare preventivă pe numele a 32 de persoane învinuite în cele două dosare în care sunt acuzați de contrabanda cu țigări, evaziune fiscală și comercializare fără drept a unor produse supuse accizării, iar în cazul a trei persoane instanța a decis cercetarea lor în libertate, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru 30 de zile.
Cele 32 de persoane au fost arestate preventiv pentru 29 de zile, la jumătatea săptămânii trecute, de Tribunalul Argeș, iar alte trei au primit interdicția de a părăsi localitatea.
Cele 32 de persoane au fost reținute în urma unor a 77 de descinderi și percheziții făcute în 8 februarie la locuințe din Capitală și din județele Argeș, Giurgiu, Dâmbovița, Dolj, Olt, Ilfov, Galați, Maramureș, Suceava, Arad și Timiș.
În urma perchezițiilor au fost ridicate o mare cantitate de baxuri de țigări, sume impresionante de bani, în lei și valută (circa 500.000 lei, respectiv peste 35.000 euro), o armă cu aer comprimat, un pistol cu bile, un dispozitiv cu electroșocuri, un girofar cu sistem de alarmă tip sirenă (ce crea aparența de autenticitate), un baston reflectorizant din dotarea poliției, peste 100 de telefoane mobile, 41 de cartele sim, aparate foto, mari cantități de bijuterii (coliere, brățări, inele, etc.), precum și posibile documente falsificate (pașapoarte, cărți de identitate, certificate de înmatriculare auto, etc.).
Potrivit Ministerului Public, în perioada august 2010 – februarie 2011 inculpații au achiziționat în nume propriu cantități impresionante de țigarete, cunoscând că acestea provin din contrabandă pe care le-au comercializat ilegal la rândul lor, aplicând un adaos la fiecare pachet, cu scopul de a obține profit.
„Ca mod de operare s-a folosit achiziția primară de țigarete din Republica Serbia, Ucraina și Republica Moldova urmată de introducerea în țară prin sustragerea de la controlul vamal, apoi revânzarea de către unii dintre inculpați, în regim angro. De asemenea, țigările se depozitau temporar în locații dinainte stabilite, aparținând acestora sau intermediarilor, urmate de distribuirea de către inculpați sau de intermediari pentru comercializarea în regim en-detail în piețele din Municipiul Pitești”, se arată într-un comunicat al Ministerului Public.