Argăseală: Steaua poate obține 14 victorii în tot atâtea etape, dar e nevoie ca și CFR să piardă



Președintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat că gruparea „roș-albastră” poate obține 14 victorii din tot atâtea meciuri de disputat în Liga I, dar că pentru a câștiga titlul național este nevoie ca și CFR Cluj să piardă alte meciuri în afara celui direct, din etapa a XXI-a Ligii I.
„Patronul e realist când vorbește de 14 victorii, deoarece pentru a atinge locul 1 e nevoie de aceste victorii. E o logică matematică. Cu toate acestea, trebuie să așteptăm ca și Clujul să piardă, altfel e degeaba”, a spus Argăseală.
Valeriu Argăseală a declarat că are informații că membrii din conducerea clubului CFR Cluj le-au transmis jucătorilor formației ardelene să provoace, să lovească și să înjure tot timpul atunci când arbitrul întâlnirii, din etapa a XXI-a a Ligii I, nu este atent.
„Vizavi de meciul cu CFR mi-e teamă de un lucru: am auzit că a fost o discuție între conducerea de la CFR și jucătorii clujeni și li s-a transmis ca tot timpul să provoace, să lovească și să înjure, atâta timp cât arbitrul nu e atent. Acest lucru mă pune pe gânduri mai ales că au existat precedente. Antrenorul lor a fost un tip agresiv, iar Iuliu Mureșan se pricepe la astfel de diversiuni. Mi-e teamă foarte mult și de arbitraj pentru că dacă se umblă cu astfel de lucruri se depășește limita fair-play-ului. Suntem informați, avem din diverse surse”, a spus Argăseală, care a menționat că nu îi este teamă de acest meci, ci mai degrabă este îngrijorat.
Valeriu Argăseală este de părere că toate biletele pentru meciul cu CFR Cluj se vor epuiza în cursul zilei de miercuri.
Valeriu Argăseală a menționat că mijlocașul Bănel Nicoliță este afectat după autogolul din înfrângerea cu Poli Iași, scor 2-1, dar că toată lumea este alături de el. „Nicoliță e afectat, toată lumea a spus că e alături de el, dar această trăire nu poate fi comandată. I-am spus și eu că suntem alături de el și să nu își facă griji, Lăcătuș de asemenea. Sunt convins că își va reveni”, a adăugat Argăseală, care a negat faptul că finanțatorul Gigi Becali va sta pe bancă la paritda programată, duminică, cu începere de la ora 20.30, pe stadionul Steaua.
Componenții echipei Steaua au efectuat, miercuri dimineață, un antrenament la care nu a participat fundașul polonez Pawel Golanski.