Poliție

Arestați pentru zeci de furturi comise din locuințe



– Un puști de 17 ani și amicul său, cu 10 ani mai mare, au ajuns în beciurile Poliției, după ce au comis nu mai puțin de 19 furturi din locuințe
Un adolescent în vârstă de 17 ani și amicul său, cu 10 ani mai mare, au ajuns, sâmbătă, în arestul Poliției, după ce au comis zeci de furturi din locuințe. Cei doi, G.A.V. (17 ani), din comuna Preotești, și Ilie T. (27 de ani), din comuna Fântâna Mare, au fost prinși joia trecută, în jurul orelor 22.00, la scurt timp după ce au mai dat o lovitură. La 23 februarie, ora 22.00 cei doi, fără ocupație și antecedente penale, au fost prinși de polițiștii din Fântâna Mare, în timp ce cărau bunuri furate din casa Loricăi A., din localitate. Cercetările oamenilor legii au stabilit că cei doi sunt și autorii a nu mai puțin de 18 furturi, comise în perioada 2004-2006, din locuințe de pe raza comunelor Vulturești, Dolhești și Fântâna Mare. Valoarea bunurilor furate în tot acest interval este de peste 100 de milioane de lei. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, „în baza probatoriului administrat la 25.02.2006, instanța de judecată a dispus arestarea preventivă a celor doi pe o perioadă de 19, respectiv 29 de zile”.
La sfârșitul săptămânii trecute, procurori au cerut arestarea preventivă și a unui minor din municipiul Suceava, acuzat de comiterea mai multor furturi din autoturisme. Respectivul, Andrei C., în vârstă de 16 ani, fura împreună cu un alt individ, spărgeau mașinile în plină zi, de regulă alegându-și parcările aglomerate din municipiul Suceava. Cele mai multe dintre fapte au fost comise în zona Centrului Comercial Zimbru, hoții luând cam tot ce le cădea pe mână, de la telefoane mobile, haine de piele și poșete. De acesta dată, însă, judecătorii au respins propunerea de arestare preventivă a minorului, hotărând ca acesta să fie cercetat în stare de libertate.



Recomandări

Doi frați, trimiși în judecată pentru trafic internațional de droguri. Faptele au fost comise în timp ce își așteptau sentința în alt dosar

Doi frați din Siret au fost trimiși în judecată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava
Doi frați din Siret au fost trimiși în judecată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava

Condamnări până la 7 ani și jumătate de închisoare pentru liderii grupării care aducea mari cantități de canabis din Spania

Condamnări până la 7 ani și jumătate de închisoare pentru liderii grupării care aducea mari cantități de canabis din Spania
Condamnări până la 7 ani și jumătate de închisoare pentru liderii grupării care aducea mari cantități de canabis din Spania