După gratii

Arestat pentru că a supus la perversiuni sexuale o tânără de 18 ani



Arestat pentru că a supus la perversiuni sexuale o tânără de 18 ani
Arestat pentru că a supus la perversiuni sexuale o tânără de 18 ani

– Dorin Laurențiu Știrbăț, de 29 de ani, din Dolhasca, a fost încarcerat în arestul Poliției Constanța, după ce acum patru zile a obligat o tânără să facă sex oral cu el
– Știrbăț era căutat și de polițiștii suceveni, după ce, în urmă cu câteva luni, a încercat să violeze o asistentă medicală în acceleratul Constanța-Suceava Nord
Căutat de polițiștii suceveni pentru o tentativă de viol într-unul din WC-urile acceleratului Constanța-Suceava Nord, un tânăr din Dolhasca a fost arestat, zilele trecute, pentru că a supus la perversiuni sexuale o tânără în vârstă de 18 ani, din Constanța.
Dorin Laurențiu Știrbăț (foto), în vârstă de 29 de ani, a fost arestat preventiv de magistrații Judecătoriei Constanța, după ce, susțin procurorii constănțeni, sâmbăta trecută a supus o tânără la perversiuni sexuale și a încercat să tâlhărească o alta. Georgiana P. (18 ani) din Constanța mergea sâmbătă seară să joace biliard cu niște prieteni, când a fost acostată de un individ, care a amenințat-o cu un cuțit, a obligat-o să meargă în curtea unui depozit farmaceutic și a silit-o să întrețină raporturi sexuale orale. Polițiștii constănțeni au reușit să-l identifice în scurt timp pe autor, în persoana suceveanului Laurențiu Dorin Știrbăț. Din cercetările oamenilor legii a rezultat ca în aceeași seară și în aceeași zonă, Știrbăț a încercat să sustragă un lănțișor de aur de la gâtul unei alte tinere. Raluca Ionela S. (19 ani), a scăpat din mâinile agresorului, fiind salvată de vecinii care i-au auzit țipetele. Știrbăț va fi vizitat în arestul Poliției Constanța și de polițiștii suceveni, care urmează să-l cerceteze cu privire la o tentativă de viol, ce a avut loc la data de 16 octombrie 2005, în acceleratul Constanța-Suceava Nord. Atunci, Doina P., o asistentă medicală în vârstă de 30 de ani, venea de la Constanța, orașul ei de domiciliu, la Suceava, în vizită la socrii. Între Făurei și Tecuci, femeia a fost atacată în WC-ul vagonului în care se afla, scăpând doar după ce a reușit să-l muște pe agresor de degetele de la mână și după ce a început să țipe după ajutor. Deși în ajutorul asistentei au sărit imediat câțiva călători, agresorul a reușit să scape, sărind din tren. Doina P. a reclamat fapta la Poliția Transporturi Feroviare Suceava, autorul fiind identificat după o planșă fotografică, cu figurile mai multor suspecți. Doina P. l-a indicat drept autor al tentativei de viol pe Dorin Laurențiu Știrbăț. Suceveanul este recidivist, având condamnări anterioare pentru viol și furt.



Recomandări

Pedeapsă mărită pentru un individ care a întreținut relații sexuale cu o fată de 13 ani și a realizat materiale pornografice

Ancheta a fost efectuată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava
Ancheta a fost efectuată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava