Un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost arestat preventiv ieri de către Tribunalul Suceava, după ce a încercat să se reprofileze din bodyguard într-un club din Spania în dealer de droguri, acasă, la Vama.
Ilie Adrian Popescu a fost încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, alături de alt individ, Petru Ioan Furcea, de 38 de ani, din Năsăud, județul Bistrița-Năsăud.
Potrivit procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceva, cei doi au fost prinși în flagrant în cursul zilei de marți, pe raza comunei bistrițene Șintreag, Furcea tocmai venise din Spania cu un pachet special pentru Popescu: 500 de grame de canabis, ascunse în cutii de detergent, pentru care tânărul din Vama plătise suma de 1.250 de euro.
Tranzacția celor doi a fost întreruptă de ofițerii Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate. Anchetatorii au găsit în bagajele bistrițeanului, pe lângă cele 500 de grame de canabis destinate lui Popescu, alte 340 de grame de canabis care urma să fie vândută de Furcea clienților fideli.
Petru Ioan Furcea și Ilie Adrian Popescu au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile sub acuzațiile de trafic de droguri de risc, introducere în țară de droguri de risc, fără drept, respectiv complicitate la această din urmă infracțiune.
Avea în locuință zeci de ghivece cu plante de canabis
Potrivit anchetatorilor, cei doi suspecți s-au cunoscut în urmă cu aproximativ șapte luni, într-un club din locatalitea spaniolă Ieltobosa, club în care suceveanul lucra ca bodyguard.
Cei doi s-au împrietenit, iar Popescu a fost chiar în vizită la locuința închiriată în Spania de către bărbatul din județul Bistrița-Năsăud, ocazie cu care a văzut că acesta are o cameră amenajată cu instalații de iluminat în care se aflau aproximativ 50 – 100 de ghivece cu plante de canabis.
Totuși, arată procurorii DIICOT Suceava, prima afacere cu droguri a tânărului din Vama nu a fost făcută cu celălalt inculpat din dosar, ci cu un alt român pe care l-a cunoscut tot la discotecă și care l-a întrebat dacă nu dorește să cumpere o cantitate de canabis la un preț bun.
A luat de la respectivul 250 de grame cu 500 de euro, iar drogurile le-a adus la începutul acestei luni în țară, ascunzându-le într-o pungă vidată, printre hainele din geamantan.
Anchetatorii susțin că Popescu a vândut canabisul mai multor persoane cu suma de 20 de lei gramul și, văzând că nu duce lipsă de clienți, l-a sunat pe Petru Ioan Furcea, cerându-i și acestuia 500 de grame.
Din nefericire pentru cei doi, afacerea le-a fost dată peste cap de ofițerii Antidrog, care au intrat pe fir, iar acum două zile i-au prins în flagrant.