Critici

Ardeleanu consideră că Ecaterina Andronescu a destabilizat sistemul de învățământ



Deputatul PDL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu
Deputatul PDL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu

Deputatul PDL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu consideră că actualul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, a destabilizat sistemul de învățământ din România. Afirmația Sandei-Maria Ardeleanu vine după ce Ecaterina Andronescu a declarat, în Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților, că bacalaureatul profesional există din 1985 în Franța și a arătat că prin această măsură nu a „alergat după voturi”. Ardeleanu susține că, invocând modelul bacalaureatului francez, ministrul PSD al Educației, Ecaterina Andronescu, încearcă să se scuze, însă, de fapt, se acuză. „Vorba francezului, „qui s’excuse, s’accuse. Doamna ministru nu a spus nimic nou. Înverșunarea cu care persistă, acum, înainte de alegerile generale, în privința introducerii, chiar din anul școlar în curs, a «Bacalaureatului profesional»,demonstrează că este vorba despre o măsură populistă. Suntem în afara legii”, a declarat Sanda-Maria Ardeleanu, care este membru al Comisiei de învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților. Deputatul PDL de Suceava a arătat că pe data de 1 septembrie, formula de bacalaureat pentru anul școlar 2012-2013 trebuia să ajungă deja în școli. Ardeleanu a subliniat că a discutat cu numeroși profesori, părinți și copii, toți aceștia afirmând că sunt bulversați și revoltați de situația pe care doresc să o creeze Ecaterina Andronescu și USL. „Doamna ministru a reușit, din nou, să destabilizeze sistemul de învățământ. Sper, în continuare, că proiectul doamnei Andronescu nu va fi dus până la capăt. Sper în rațiune și cred în lege”, a precizat Sanda-Maria Ardeleanu. Deputatul PDL de Suceava a adăugat că actuala Lege a Educației prevede susținerea unui bacalaureat diferențiat, însă „în timp, și nu în pripă”.