Subsemnatul Pișta Andrei, președinte CJA Suceava în perioada 2018-2024, arbitru în lotul naţional Liga a III-a din 2017, în numele Asociației Arbitrilor de Fotbal din Județul Suceava, aduc la cunoștința opiniei publice faptul că arbitrii din județ au decis declanșarea unui protest față de modul în care sunt tratați de către conducerea AJF Suceava și de președintele acesteia, Ciprian Anton.
Principalele probleme reclamate sunt:
- nivelul foarte scăzut al baremurilor de arbitraj în comparație cu alte județe;
- întârzieri mari la plata baremurilor, care în unele cazuri ajung la 45–60 de zile de la disputarea meciurilor;
- presiunile exercitate asupra arbitrilor care susțin protestul
O listă semnată de 24 de arbitri din județul Suceava (arbitri divizionari și arbitri de nivel județean) care au decis să nu se prezinte la meciurile organizate de AJF Suceava până în momentul în care aceste probleme vor fi remediate.
Situația devine cu atât mai greu de înțeles în condițiile în care arbitrii din Suceava sunt plătiți sub nivelul altor județe din regiune.
Exemple comparative:
- Suceava
Liga 4 – Arbitru: 200 lei | Asistent: 160 lei | Observator: 150 lei
Liga 5 – Arbitru: 140 lei | Asistent: 110 lei | Observator: 110 lei
- Vaslui
Liga 4 – Arbitru: 215 lei | Asistent: 190 lei
Liga 5 – Arbitru: 175 lei
- Iași
Liga 4 – Arbitru: 250 lei | Asistent: 210 lei
Liga 4 (cu juniori în deschidere) – Arbitru: 200 lei
Liga 5 – Asistent: 150 lei
- Neamț
Liga 4 – Arbitru: 250 lei | Asistent: 200 lei
În același timp, jucătorii din Liga a 4-a Suceava pot încasa între 500 și 1500 de lei pe meci, în timp ce arbitrii care conduc jocurile sunt plătiți semnificativ mai puțin și, în plus, își primesc banii cu întârziere.
Menționăm că situații similare au existat și în alte județe. La Brașov, în urma unui protest al arbitrilor, au crescut cu aproximativ 20% baremurile pentru sezonul 2024–2025. Astfel, un arbitru de centru în Liga 4 Brașov încasează 245 de lei brut, iar un arbitru asistent 200 de lei brut:
https://liga2.prosport.ro/liga-4/arbitri-brasoveni-protesteaza-inaintea-ultimei-etape-din-liga-4-brasov-19318721
În paralel, dorim să semnalăm presiunile exercitate asupra arbitrilor care susțin protestul.
În decursul acestei săptămâni, mai mulți arbitri au fost sunați de Ciprian Anton, președintele AJF Suceava, care a încercat să îi determine să renunțe la acest demers. Potrivit arbitrilor implicați, în unele cazuri s-a ajuns chiar la șantaj, fiind invocate relații din cadrul Federației Române de Fotbal, pentru ca arbitrii divizionari din județ (cei care se regăseau pe lista de protest) să nu mai primească delegări la nivel național, în special la Liga a III-a, ceea ce s-a și întâmplat în primele 2 etape din acest retur.
Considerăm că astfel de practici reprezintă o formă gravă de intimidare, menită să blocheze un protest legitim al arbitrilor.
Menționăm că Ciprian Anton ocupă și alte funcții publice, fiind inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Suceava și consilier local PNL.
Arbitrii sunt o componentă esențială a fenomenului fotbalistic. Fără arbitri respectați și plătiți corect, competițiile nu pot funcționa.
Prin acest comunicat solicităm:
✔️ actualizarea urgentă a baremurilor de arbitraj;
✔️ plata baremurilor într-un termen rezonabil;
✔️ încetarea oricărei forme de presiune asupra arbitrilor.
În lipsa unor soluții concrete, arbitrii suceveni își rezervă dreptul de a continua forme de protest.
Andrei Pișta
Reprezentant al Asociației Arbitrilor de Fotbal din Județul Suceava






