Cei 70 de arbitri ai Ligii I (26 de centrali și 44 de arbitri asistenti), împreună cu alți 76 de cavaleri ai fluierului din ligile inferioare, vor pleca, sâmbătă, la ora 14.00, de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, într-un stagiu de pregătire în Antalya (Turcia), informează site-ul FRF.
Președintele CCA, Gheorghe Constantin, a declarat că arbitrii vor avea în Antalya un program de pregătire fizică și teoretică. „Cursul va începe efectiv duminică. Dimineață vor avea în program pregătire fizică pe grupe, urmând ca după-amiază să aibă loc deschiderea oficială, susținerea testării teoretice și, apoi, prezentarea de teme privind activitatea de arbitraj. În următoarele zile se va continua cu acest program, în speță, dimineața, antrenamente fizice monitorizate și coordonate de un instructor, partea a doua a fiecărei zi fiind rezervată temelor teoretice”, a spus Constantin.
Șeful arbitrilor din România a precizat că la cursurile din Antalya a fost invitat și slovacul Joszef Marko, membru în Comisia de Arbitri a UEFA. „Temele teoretice vor fi susținute de membri ai CCA. Avem și un invitat de peste hotare care va conferenția la acest curs, respectiv slovacul Joszef Marko, membru în Comisia de Arbitri UEFA. El va prezenta, pe lângă alte două teme, toate subiectele abordate și dezbătute la Cursul arbitrilor internaționali ținut de Comisia de Arbitri UEFA între 5 și 7 februarie la Limassol, unde au participat cei mai buni arbitri din Europa la ora actuală, adică cei din categoria Elite și Premiere. La finalul stagiului arbitrii vor susține testele fizice conform normelor FIFA, noi toți cei din comisie sperând ca aceștia să se prezinte cât mai bine la toate capitolele”, a precizat Constantin.
De menționat că toate temele care vor fi prezentate vor fi interactive, la sfârșitul fiecărei prelegeri urmând ca arbitrii să poarte discuții cu lectorii pe marginea subiectelor abordate.
Întreaga delegație se va întoarce în țară duminică, 17 februarie, în jurul orei 20.30, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă.