Arbitri sau oameni!?

În această a zecea etapă a campionatului de Burger, o sumă de arbitri au țârpuit de parcă tocmai îi obligase sponsorul să consume câte un butoi din produsele sale. S-au comis greșeli nu „omenești”, nu doar grave, ci, unele, de-a dreptul criminale, iar ceea ce deranjează mai mult decât orice este seninătatea cu care sunt ele mușamalizate tocmai de către cei care ar trebui să taie în carne vie, respectiv observatorii și, ulterior, diferitele comitete și comiții. Greșelile omenești (fără ghilimele!) pe care le-a făcut ungurul Kassai la Dinamo – Rapid n-au nimic în comun cu prestațiile profund inumane ale românului Lajos și ale altor protejați ai unui sistem corupt până în străfundurile sale, în care copiii sunt „observați” de tați, promovați tot de aceștia și retrogradați sau destituiți de… nimeni, din moment ce, oricât de tembel ar fluiera, n-am auzit în toată istoria fotbalului românesc ca măcar unul singur să fi fost alungat ca hoții („ho-ții, ho-ții!”) din arbitraj. Exceptând, deși desigur, celebrul caz din anii ’70, soldat chiar și cu condamnări. Am văzut, cum spuneam, toate atrocitățile posibile: faulturi pentru care agresorii, în fața unor instanțe civile, ar fi putut fi condamnați pentru tentativă de omor sau măcar de vătămare corporală gravă sancționate cu… gol validat (cot în gâtul portarului de la Ceahlăul) sau cu un zâmbet (mai lipsea „și-o floare”, ca-n textul străvechiului cântecel al lui Mihai Constantinescu!) în cazul vole-ului la tibie aplicat lui Neșu la Iași… Care Neșu ar fi trebuit el însuși scos în șuturi ceva mai devreme când aplicase același tratament, doar că nițel mai jos, la gleznă, unui ieșean. Dacă adăugăm și golul perfect valabil anulat Ceahlăului la o fază fixă, când problema ofsaidului se rezolvă de la sine, prin poziționarea jucătorilor, plus nenumărate semnalizări (sau nesemnalizări) complet aiurea aproape în fiecare meci al etapei, vedem de ce un arbitraj mediocru, ca al brigăzii ungurești, pare excepțional prin comparație cu cele ale tuturor românilor. Dumnealor, arbitrii, se plâng că se află „sub presiune”. Da’ depresurizați-i, naibii, pe toți și aduceți numai unguri, ce credeți că s-ar putea întâmpla? Costă mai mult? Aiurea! Înseamnă că nu știți ce tarife au presurizații noștri numai ca să fluiere corect. Iar dacă e vorba de un punct sigur, comandat, ca să nu mai vorbim și de o victorie, abia atunci pricepem de ce tații-arbitri își fac copiii tot arbitri, în loc de oameni.