Contrabandă

Aproximativ 15 indivizi, aduși cu mascații aseară la DIICOT. Printre ei un polițist de frontieră și un fost coleg al acestuia

Aproximativ 15 indivizi, aduși cu mascații aseară la DIICOT
Aproximativ 15 indivizi, aduși cu mascații aseară la DIICOT

Aproximativ 15 persoane au fost duse aseară cu mascații poliției și ai jandarmeriei la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava, fiind cercetați într-un dosar de contrabandă cu țigări.
Din informațiile pe care am reușit să le obținem până la închiderea ediției, printre suspecți se află și un polițist de frontieră, Mihai Gabriel Fodor, de la Sectorul Poliției de Frontieră Brodina, și un fost coleg de muncă al acestuia, Gabriel Constantin Olinici, care, pe vremea când era angajat al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră, lucra la Grupa pază, control acces.
Cei doi au ținut legătură și după ce Olinici a plecat din sistem și, din câte se pare, s-au implicat împreună și în activități ilegale cu țigarete de contrabandă.
De altfel, numele lui Fodor apare și într-un alt dosar penal de contrabandă, instrumentat de procurorii DIICOT Suceava, dosar în care agentul a fost trimis în judecată alături de alți patru polițiști de frontieră.
Flagrant la Siret. Microbuzul contrabandiștilor, interceptat în trafic
Rețeaua din care făceau parte cei doi foști colegi de muncă la Poliția de Frontieră era monitorizată din luna aprilie a acestui an.
Suspecții au plănuit să organizeze încă un transport de țigări chiar ieri, de Adormirea Maicii Domnului, gândind că e sărbătoare, zi liberă, și vor putea acționa în voie. Nu au știut nici o clipă că anchetatorii erau pe urmele lor.
Au aflat acest lucru abia după ce microbuzul pe care îl încărcaseră cu câteva zeci de baxuri de țigări, preluate de pe fâșia verde, a fost oprit în trafic, la Siret, de polițiști.
La scurt timp, au urmat o serie de percheziții la locuințele suspecților, iar spre seară, cu toții au fost duși la audieri la sediul DIICOT Suceava.
Audierile urmausăse termine spre dimineață, procurorii trebuind să decidă dacă suspecții se întorc acasă sau merg la Tribunal, cu propunere de arestare preventivă.
Printre suspecți sunt și cetățeni ucraineni, iar la acțiunea de ieri au luat parte și cadre ale Poliției de Frontieră.

Recomandări

Mandat de arestare prelungit încă 30 de zile pentru polițistul de frontieră pus sub acuzare pentru trafic de droguri de mare risc

Descinderi DIICOT la Suceava, într-un dosar privind afaceri la nivel înalt cu detergenți aduși fraudulos din Ucraina

O zonă izolată de lângă Cumpărătura, loc de predare-primire a țigărilor de contrabandă. La al treilea transfer de țigări au apărut și polițiștii