Aproape o tonă de alimente expirate, retrase de ANPC. Comercianții, amendați cu 1,2 milioane de lei

Aproape o tonă de alimente expirate au fost retrase, într-o săptămână, comercianții fiind amendați cu 1,2 milioane de lei, de inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), informează instituția, informează Mediafax.ANPC a desfășurat, în perioada 9 – 13 februarie, acțiuni de control cu privire la modul de respectare a prevederilor legale la indicarea prețurilor la comercializarea produselor alimentare și încadrarea în data durabilității minimale.Au fost controlați 732 de operatori economici, constatându-se abateri la 622 (aproximativ 85%), și a fost verificată o cantitate de aproximativ 141 de tone de produse alimentare, constatându-se că aproximativ 14 tone (10%) nu se încadrau în prevederile legale privind protecția consumatorilor.Inspectorii ANPC au dispus oprirea definitivă și retragerea de la comercializare a 916 kg de produse alimentare în valoare de 10.000 de lei, produse improprii consumului uman, și aplicarea a 459 de amenzi în valoare de 1.293.300 lei.

Recomandări

Droguri vândute cu 150-200 de lei gramul în Suceava. 16 arestați din două grupări, una fiind cea care a alimentat-o și pe judecătoarea Chirilă

Angelica Fădor anunță că aproape 1,2 milioane de români aflați în situații defavorizate vor primi alimente și produse de igienă

Căminul de bătrâni de la Mănăstirea Bogdănești a primit aproape o tonă și jumătate de alimente de la Centrul Social „Maria Ward”